Textul fericirilor
evanghelice a ajuns la noi în două versiuni. Evanghelistul Matei prezintă opt
fericiri, în timp ce Luca redă doar patru fericiri urmate, însă, fiecare de
expresia „vai vouă”. Matei exprimă a patra fericire astfel: „Fericiți cei
cărora le este foame și sete de dreptate pentru că ei se vor sătura.”. Luca spune
doar: „Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi, căci vă veți sătura”. Foamea spirituală
şi foamea materială nu sunt opuse. Această
fericire vrea să ne spună că a fi de partea celor înfometaţi şi a-i ajuta înseamnă a
îndeplini faptele de dreptate cerute de Cristos. De fapt, acesta va fi
criteriul pe baza căruia vom fi judecaţi la sfârşitul vieţii noastre
pământeşti: „…am fost flămând și mi-ați dat să
mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau…” (Mt 25, 35). Toată dreptatea pe care Dumnezeu o cere omului
este sintetizată în dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dragostea
faţă de aproapele trebuie să fie aceea care îi determină pe cei înfometaţi de
dreptate să se îngrijească de cei cărora le este foame de pâine, oferindu-le
pâine pentru stomac şi pâine pentru inimă.
Papa Francisc în
numeroase ocazii a evidenţiat scandalul sărăciei şi al foametei care afectează
tot mai multe persoane. În Exortaţia apostolică Evangelii gaudium Sfântul Părinte spune că „nimeni nu se poate
considera scutit de preocuparea faţă de cei săraci şi faţă de dreptatea socială”
şi că „nu se mai poate tolera faptul să se arunce mâncare când există oameni
care suferă de foame”. Poate cel mai mare păcat împotriva săracilor şi a înfometaţilor
este acela că ne facem că nu îi vedem trecând pe partea cealaltă a drumului,
refuzându-le şi pâine pentru stomac şi pâinea pentru inimă!
Citind aceste cuvinte
poate suntem tentaţi să ne considerăm automat în categoria celor „înfometaţi” care
au nevoie de susţinere. Fără îndoială, în ultima perioadă, au crescut
dificultăţile materiale şi multe perspective sunt tot mai sumbre. Timpul
adversităţilor este anotimpul virtuţilor. Tocmai de aceea, în ciuda unei astfel
de situaţii, cred că în privinţa aceasta, ca tineri creştini, trebuie să avem
în vedere cel puţin două aspecte. Primul este risipa. În ciuda faptului că ne considerăm săraci se întâmplă să
aruncăm mâncare, să irosim diferite resurse materiale, să întrebuinţăm prea
multe lucruri de „unică folosinţă” pentru că este mai comod! Specialiştii susţin
că jumătate din hrana produsă în întreaga lume este aruncată, în timp ce zilnic
suferă de foame 870 de milioane de oameni. În medie un român aruncă aproape 100
de kilograme de mâncare pe an. Un al doilea aspect căruia ar fi bine să i se
dea atenţie este sobrietatea. Prea
mult cheltuim pe haine, gadgeturi, accesorii etc. numai pentru a alimenta o anumită
imagine de sine, în timp ce, probabil, cheltuim mult mai puţim pe ceea ce
contribuie la educaţia şi creşterea noastră umană şi spirituală. Socrate văzând
tarabele din piaţa Atenei încărcate cu tot felul de mărfuri a exprimat: „Câte
lucruri de care eu nu am nevoie!”.
Fericitul Anton
Durcovici a trăit în totalitate această fericire, în ambele aspecte ale sale. În
întreaga sa misiune de păstor a fost animat de foamea şi setea de dreptate pentru
poporul român, pentru poporului lui Dumnezeu. În închisoare, fidelitatea sa
faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică i-a atras moartea tocmai din cauza foamei
şi a setei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu