LA MULŢI ANI, ISUSE! Crăciun fericit!

Ritmurile liniştite ale consacrării

Papa Francisc a dorit ca Biserica să celebreze Anul vieţii consacrate ca să înţelegem şi să preţuim mai mult vocaţia şi misiunea călugărilor şi a călugăriţelor, de viaţă activă sau de viaţă contemplativă. Lor le spunea Papa Francisc: "treziţi lumea, luminaţi-o cu mărturia voastră profetică şi împotriva curentului!".

M-a încărcat mult povestea crâmpeielor de viaţă pe ritmurile liniştite ale consacrării, ilustrată muzical de sublima muzică de Advent. Nu cred că tuturor va transmite linişte :) cu toate acestea merită ascultată şi vizionată! 

Voluntari la Cacica: fericiţi precum Maria, la şcoala slujirii!

Peste 80 de tineri s-au înscris ca voluntari pentru pelerinajul de la Cacica. Ei vor pune efortul şi capacităţile lor în slujba pelerinilor, după exemplul Mariei care s-a făcut „roaba Domnului”. Fiecare dintre ei este animat de diferite dorinţe şi aşteaptă să trăiască bucuria de a sluji. Redau în continuare câteva din motivaţiile voluntarilor.

„Unele persoane dintre noi fac voluntariat la Cacica de foarte mulţi ani şi sunt obişnuiţi cu tot ce înseamnă voluntariat. Cel puţin eu, nu am mai ajuns la Cacica de trei ani şi por să spun că îmi lipseşte enorm de mult acest lucru… Nu pot să merg al Cacica doar ca simplu pelerin, deoarece îmi aduc aminte că mulţi ani la rând am fost voluntar”. (Florin)

„Aceste zile din an sunt unice pentru mine întru-cât simt că, pe lângă implicarea în buna organizare a unui eveniment, trăiesc rugăciunea mult mai intens. Entuziasmul celorlalţi voluntari şi bucuria cu care îşi oferă disponibilitatea mă motivează şi pe mine. Astfel, îmi doresc să fac şi eu parte din acest grup de oameni minunaşi şi să ajut cum pot ca sărbătoarea să fie frumoasă şi ca să o bucurăm împreuna pe Mama noastră dragă, Maria”. (Paula)

„Întrucât suntem în slujba Bisericii pentru binele lumii, încercăm să spunem DA lui Dumnezeu, prin Sfânta Fecioară Maria, pentru a ne oferi toată disponibilitatea şi capacitatea de a fi voluntari. Eu îmi doresc ca aceste zile să fie zile speciale şi de edificare pentru fiecare dintre noi”. (Erwin)

„Pentru mine Cacica înseamnă acasă, aproape. Am rude acolo, locuiesc nu departe de acel loc, sunt la sânul Fecioarei. Însă vreau să fiu și mai aproape, iar în opinia mea asta înseamnă a fi voluntar. Să faci parte din inima acelui eveniment, să participi cu dragoste, să te dăruiești timp de câteva zile și să „slujești” celor care îți cer ajutorul. În acele momente simt că fac parte dintr-o familie mai mare și că mă pot face utilă. De altfel, sunt niște momente unice pe care le trăiesc la o intensitate mai mare atunci când sunt voluntar. Și, nu în ultimul rând: bucurieeeeeee!”. (Bianca)

„Doresc să răspund la chemarea Mariei iar faptul de a fi voluntar este cel mai potrivit mod de a răspunde la această chemare. Prin timpul şi energia pe care le voi oferi, vreau să fiu mai aproape de Maria şi prin ea de Isus”. (Gabriel)

„Voluntarul are un rol foarte important în desfăşurarea evenimentului. Datorită nouă pelerini se pot bucura de o buna organizarea pe timpul pelerinajului. Aşadar, este bine să răspundem prompt la chemarea Mamei noastre! Suntem tineri şi avem multe de oferit celorlalţi. Haideţi să deschidem inimile şi să aducem zâmbetul pe buze nevoiaşilor”.  (Luiza)

Mulţumim tuturor voluntarilor pentru disponibilitate! Exemplul lor este un îndemn pentru ceilalţi tineri să participe la pelerinajul de la Cacica!

CRISTOS A ÎNVIAT!

Plăcere şi durere, bucurie şi mângâiere

A doua fericire proclamată de Isus este: „Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați”. Aceasta ne oferă posibilitatea să reflectăm asupra pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos.

Nu trebuie să filozofăm prea mult pentru a constata că, în această viaţă, plăcerea şi durerea sunt inseparabile. Se succed una după alta cu acelaşi ritm cu care după înălţarea unui val urmează un curent care trage după sine pe cel care se bucură de minunăţia apei. Omul încearcă în mod disperat să separe aceste două surori siameze, să izoleze plăcerea de durere, dar nu reuşeşte. În special tinerii doresc să stoarcă din viaţă doar ceea ce este încântător şi îmbucurător, dar reversul nu ezită să se facă prezent. Nu este o viziune pesimistă asupra vieţii! Este realitatea, o lecţie ce ne este dată de multe fapte cotidiene. Poetul Lucretius spunea: 

„O nu ştiu ce amărăciune izvorăşte din adâncul oricărei plăceri şi ne nelinişteşte deja în mijlocul delectării noastre”.

Cu atât mai mult, plăcere ilegitimă este amăgitoarea, deoarece promite ceea ce nu poate oferi. Înainte de a fi gustată pare să ofere infinitul şi eternitatea, însă, imediat după ce a fost consumată te regăseşti cu nimic în mâini.

Biblia ne dă un răspuns la această dramă a existenţei umane. De la început a fost alegerea liberă a omului de a orienta spre lucrurile trecătoare acea dorinţă de bucurie pusă în inima sa de Dumnezeu. Acesta a făcut ca plăcerea, aleasă împotriva legii sale şi simbolizată de Adam şi Eva care gustă din pomul oprit, să fie urmată de durere şi moarte. Aceste consecinţe nu sunt o pedeapsă, ci, mai degrabă ca un remediu pentru ca omul să nu se lase pradă egoismului şi instinctului său şi astfel să se distrugă pe sine şi pe aproapele. Astfel plăcerea este urmată, ca o umbră, de suferinţă. Cristos a sfărâmat definitiv acest lanţ. El, „în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea” (Scrisoarea către Evrei 12,2). Adică, privind la bucuria mântuirii, la eliberarea omului, Cristos a îndurat suferinţa. Nu a pus pe primul loc plăcerea propriei voinţe, ispita fugii de suferinţă. Înviind din morţi Isus a inaugurat un alt fel de plăcere: aceea care nu precedă durerea, ci care este rodul ei. Jertfa şi învierea sa este victoria vieţii, a luminii, a harului, a bucuriei! Este vorba aici nu doar de plăcerea spirituală, ci de orice plăcere onestă a relaţiilor autentice dintre persoane, a prieteniei, a artei, a creativităţii, a frumuseţii, a muncii duse la până la capăt. Este vorba de orice bucurie care se naşte din datoria împlinită. Toate aceste adevăruri sunt afirmate de fericirea la care medităm care schimbă succesiunea râs – plâns, în plâns – râs. Nu este o simplă inversare a timpurilor! Ordinea propusă de Cristos ne spune că plăcerea binelui are ultimul cuvânt şi nu suferinţa! Iar acest ultim cuvânt durează veşnic!

Cei care plâng, cei care sunt încercaţi sunt fericiţi tocmai pentru că reuşesc să înfrunte suferinţa din care, prin credinţa în Dumnezeu, se naşte bucuria şi mulţumirea. Pe de altă parte, plânsul şi durerea îl fac pe om mai matur, mai profund, mai înţelegător, mai atent la suferinţa celorlalţi. Filmul La vita è bella („Viaţa e frumoasă”) a lui Roberto Begnini este atât de profund tocmai pentru că bucuria este pusă în slujba iubirii. Prin joacă şi râs tatăl vrea să îl ferească pe fiul său de ororile deportării în câmpul de concentrare. Astfel, deşi îi plânge inima, tatăl se sforţează să dăruiască bucurie şi iubire.

Sărbătoarea Paştelui să ne ajute să alegem plăcerile autentice şi oneste ale vieţii, fără să ne dăm înapoi în faţa încercărilor! Cristos a învins moartea tocmai prin jertfa sa!

Cristos a înviat!