Milostivirea inimii şi a mâinilor

În drumul nostru de aprofundare a fericirilor proclamate de Cristos am ajuns la: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor [afla] milostivire”. Această a cincea fericire a fost aleasă de Papa Francisc ca temă pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia din anul 2016. Este cunoscută remarcabila contribuţie pe care sfânta Faustina Kowalska a adus-o în contemplarea milostivirii divine şi răspândirea acestei devoţiuni de către sfântul Ioan Paul al II-lea. Tocmai de aceea organizatorii Zilei Mondiale a Tineretului 2016 au definit Polonia ca fiind „campus misericordiae”. 

În Sfânta Scriptură cuvântul milostivire are două semnificaţii. Primul înţeles se referă la atitudinea celui mai puternic faţă de cel mai slab şi se exprimă, de obicei, prin iertarea infidelităţii şi a vinovăţiei. Aceasta este atitudinea permanentă a lui Dumnezeu faţă de poporul ales. Dumnezeu iartă rătăcirile poporului său pentru că „este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și de adevăr” (Ex 34,6). Psalmul 136 repetă acest adevăr ca o litanie explicând în lumina milostivirii lui Dumnezeu toate evenimentele din istoria poporului ales. Al doilea înţeles indică atitudinea faţă de cel nevoiaş şi suferind şi se exprimă prin faptele de milostivire. În viaţa lui Cristos strălucesc ambele forme ale milostivirii. El manifestă milostivirea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi, dar este sensibil şi faţă de suferinţele oamenilor, astfel încât dă de mâncare mulţimilor, vindecă pe cei bolnavi, eliberează pe cei legaţi de lanţurile răului etc. 

Este surprinzător faptul că Dumnezeu se bucură atunci când îşi manifestă milostivirea. Acesta este semnul să milostivirea sa nu este un fel de compătimire înjositoare. În cartea profetului Ezechiel Dumnezeu spune: „…nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui și să trăiască” (Ez 33,11). Parabola oiţei pierdute se încheie astfel: „…va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7). Femeia care a găsit moneda pierdută exclamă: „Bucurați-vă împreună cu mine” (Lc 15,9). În parabola tatălui milostiv bucuria se transformă în sărbătoare, în banchet: „…trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață…” (Lc 15,32). Papa Francisc ne reaminteşte că: „Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte; noi obosim să cerem milostivirea sa”.

Sfântul Toma de Aquino spunea: „Milostivirea este în ea însăşi cea mai mare dintre toate virtuţile, de fapt îi revine ei să dăruiască celorlalţi şi, ceea ce contează mai mult, să suplinească lipsurile altora”. Prima milostivire trebuie să o avem faţă de noi, nu pentru a ne aproba defectele şi vinovăţiile, ci pentru a ne accepta limitele. Nu putem să oferim altora ceea ce nu am obţinut pentru noi înşine! Apoi Isus ne spune foarte clar: „Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). A avea milostivire în mod concret faţă de alţii înseamnă a simţi suferinţa celuilalt ca fiind propria suferinţă. Nu este suficient să ne întristăm de durerea celui de lângă noi, ci să încercăm să îl scoatem din starea respectivă. Adevărata milostivire depăşeşte graniţa sentimentelor bune şi se dezvoltă în voinţa continuă de a exercita caritatea şi dreptatea prin practicarea faptelor de milostenie sufletească şi trupească. Aceasta este o milostivire a inimii şi a mâinilor. 

Aşadar, trebuie să fim milostivi pentru că Dumnezeu este milostiv. Iar milostivirea sa ne face să trăim cu adevărat: „Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morți din cauza greșelilor noastre, ne-a readus la viață împreună cu Cristos” (Ef 2,4-5).

Pelerinajul crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în Dieceza de Iaşi

Crucea şi icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului vor fi în pelerinaj în întreaga Românie. Pentru câteva zile acestea vor poposi şi în Dieceza de Iaşi. Toţi credincioşii sunt invitaţi să participe la celebrări. În special tinerii sunt invitaţi să se apropie de crucea şi icoana dăruite lor de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.

Care este valoarea spirituală a crucii şi a icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului?

„Crucea pelerină”, aşa cum mai este cunoscută, împreună cu icoana sfintei Fecioare Maria, sunt „încărcate” de rugăciunea a milioane de tineri în mijlocul cărora au poposit în comunităţile cele mai mici şi ascunse din diferite colţuri ale lumii sau cu ocazia întâlnirilor mondiale ale tineretului. Papa Francisc vorbea astfel despre cruce în timpul celebrării Căii crucii la Rio: „Cu crucea, Isus se uneşte cu tăcerea victimelor violenţei, care de acum nu mai pot să strige, mai ales cei nevinovaţi şi cei lipsiţi de apărare; cu crucea, Isus se uneşte cu familiile care sunt în dificultate şi care plâng pierderea tragică a copiilor lor… Cu crucea, Isus se uneşte cu toate persoanele care suferă foamea într-o lume care, pe de altă parte, îşi permite luxul să arunce în fiecare zi tone de mâncare; cu crucea, Isus este unit cu atâtea mame şi cu atâţia taţi care suferă văzându-şi copiii victime ale paradisurilor artificiale cum ar fi drogurile; cu crucea, Isus se uneşte cu cel care este persecutat datorită religiei, datorită ideilor, sau pur şi simplu din cauza culorii pielii; în cruce, Isus este unit cu atâţia tineri care au pierdut încrederea în instituţiile politice pentru că văd egoismul şi corupţia sau care au pierdut credinţa în Biserică şi chiar în Dumnezeu, datorită incoerenţei creştinilor şi a slujitorilor Evangheliei”.

La picioarele acestei cruci tinerii noştri au ocazia să pună toate aşteptările, căutările şi speranţele lor; să se roage pentru viaţa şi viitorul lor; să invoce binecuvântarea familiilor şi pacea pentru lumea întreagă.

Care este programul pelerinajului crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în Dieceza de Iaşi?

Tinerii din România, împreună cu PS Aurel Percă, vor prelua crucea şi icoana de la tinerii din Republica Moldova, în ziua de 14 octombrie a.c., sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, patroana Diecezei de Chişinău. Programul în Dieceza de Iaşi va fi următorul:

• 14 octombrie

Biserica „Sfinţii Apotoli Petru şi Paul”, Bacău 

17.00 - Primirea crucii – în faţa bisericii

    Rugăciunea rozariului 

18.00 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă 

19.00 - Adoraţia crucii

• 15 octombrie

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”, Oneşti

11.00 - Primirea crucii

    Adoraţia crucii

13.00 - Încheiere 

Biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, Roman 

17.00 - Primirea crucii – în faţa bisericii

    Rugăciunea rozariului 

18.00 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă 

19.00 - Adoraţia crucii

• 16 octombrie

Parohia „Sfânta Treime”, Butea;
Centrul pentru bolnavi şi bătrâni „Sfântul Ioan Paul al II-lea”, Butea

12.00 - Primirea crucii

           Adoraţia crucii

14.00 - Încheiere 

Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Iaşi

17.00 - Primirea crucii – în faţa Palatului Culturii

    Procesiune

    Rugăciunea rozariului 

18.30 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel

19.00 - Adoraţia crucii

Cum pot urmări pelerinajul crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului?

Itinerarul poate fi urmărit pe www.zmtromania.ro şi pa pagina de facebook Ziua Mondială a Tineretului.

Afişul poate fi descărcat de aici.

Îi invităm pe tineri şi pe toţi credincioşii să participe la aceste celebrări în jurul crucii lui Cristos şi să vestească tuturor, aşa cum spunea Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, că „doar în Cristos, mort şi înviat, există salvare şi mântuire”.

Pelerinajul crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în Dieceza de Iaşi şi în România este totodată ocazie potrivită de a ne ruga pentru tinerii noştri care se găsesc în faţa atâtor dificultăţi şi care sunt asaltaţi de atâtea idei şi mentalităţi care amăgesc şi care aduc tristeţe şi nemulţumire; să ne rugăm pentru tinerii curajoşi care îl pun pe Cristos în centul vieţii lor; să ne rugăm pentru tinerii generoşi care sunt sensibili la necesităţile aproapelui. 

Pr. Felix Roca

Simbolurile Zilelor Mondiale ale Tineretului

Începutul unei aventuri spirituale

O cruce mare, de aproape patru metri înălţime, de lemn, simplă, pe alocuri zgâriată, fără valoare artistică. O cruce pelerină, aşa cum niciuna nu este atât de călătoare. O cruce care a trecut prin cele mai variate locuri din orice colţ al lumii: catedrale, sanctuare, mănăstiri, pieţe, spitale, aziluri, orfelinate, închisori, şcoli etc. O cruce în jurul căreia, o dată la doi sau trei ani, se adună milioane de tineri. Este crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului! Lângă ea nu putea să lipsească Maica Domnului reprezentată într-o icoană. Ca pe Golgota: la picioarele crucii stă Maria!

În ziua de 22 aprilie 1984, Anul Sfânt, Papa Ioan Paul al II-lea doreşte ca lângă altarul din Bazilica Sfântul Petru să fie aşezată o cruce pe care toată lumea să o poată vedea. După dorinţa sa este ridicată o cruce simplă de lemn, cu înălţimea de 3,8 metri. La sfârşitul anului jubiliar, după ce a închis Poarta Sfântă, Papa încredinţează această cruce tinerilor din lumea întreagă adresându-le următorul îndemn: „Dragi tineri, la încheierea Anului Sfânt, vă încredinţez însuşi semnul acestui an jubiliar: Crucea lui Cristos. Purtaţi-o în lume ca semn al iubirii Domnului Cristos pentru omenire şi vestiţi tuturor că doar în Cristos, mort şi înviat, există salvare şi mântuire”.

În anul 1985 ONU proclamă Anul internaţional al Tineretului. Cu această ocazie Papa Ioan Paul al II-lea îi invită pe tineri la Roma pentru a celebra împreună Duminica Floriilor. Tinerii răspund cu promptitudine şi se adună în Piaţa Sfântul Petru în număr de peste 300 de mii. Papa insistă asupra a ceea ce simbolizează crucea: „În această cruce vedem mântuirea noastră, vedem victoria iubirii asupra urii, victoria păcii asupra războiului, asupra violenţei. Vedem învierea!”. 

În luna decembrie a anului 1985, încântat fiind de succesul întâlnirii tinerilor din Duminica Floriilor, Papa Ioan Paul al II-lea anunţă că începând cu următoarea Duminică a Floriilor va avea loc în fiecare an Ziua Mondială a Tineretului. Crucea încredinţată tinerilor devine simbolul acestui eveniment. De atunci crucea, împreună cu tinerii, întreprinde un pelerinaj în întreaga lume, într-o aventură spirituală care a cuprins milioane şi milioane de persoane.

Crucea pelerină

Chiar în anul în care le-a fost încredinţată, un grup de tineri a purtat crucea la München, la Lourdes şi alte localităţi din Franţa apoi, din nou, în Germania. În anul 1985 crucea a călătorit prin Italia, Franţa, Luxemburg, Irlanda, Scoţia, Malta şi Germania.

Deja din al doilea an de existenţă, în 1987, Ziua Mondială a Tineretului se îmbogăţeşte cu o întâlnire mondială a tineretului în Buenos Aires. Crucea este prezentă pentru prima dată pe pământul latino-american. În Asia ajunge în luna octombrie a anului 1989 cu ocazia Congresului Euharistic Internaţional de la Seoul. În luna august a anului 1991 are loc la Czestochowa cea de-a VI-a Zi Mondială a Tineretului. Este prima după căderea comunismului din Europa de Est.

În Duminica Floriilor din anul 1992, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, tinerii din Statele Unite ale Americii primesc crucea de la tinerii polonezi. Astfel, pentru prima dată are loc ceremonia de trecere a crucii de la tinerii ţării în care a avut loc întâlnirea mondială la tinerii ţării în care aceasta urmează să aibă loc. 

În luna ianuarie a anului 1995 în jurul crucii se adună peste 4 milioane de tineri cu ocazia celei de-a X-a Zi Mondială a Tineretului de la Manila (Filipine). Acest record de participare nu a fost doborât nici până astăzi. 

După Buenos Aires (1987), Santiago de Compostela (1989), Czestochowa (1991), Denver (1993) şi Manila (1995) întâlnirile mondiale ale tineretului, la care crucea nu a lipsit niciodată, au continuat la Paris (1997), Roma (2000), Toronto (2002), Köln (2005), Sydney (2008), Madrid (2011), Rio de Janeiro (2013). Următoarea întâlnire mondială a tineretului va avea loc la Cracovia în anul 2016. 

Icoana Fecioarei Maria „Salus Populi Romani”

În Duminica Floriilor din anul 2003, cu ocazia ceremoniei de trecere a crucii de la tinerii canadieni la tinerii germani, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să le ofere tinerilor un alt dar: o copie a icoanei Fecioarei Maria „Salus Populi Romani” venerată în Bazilica Sfânta Maria cea Mare din Roma. Papa a explicat astfel gestul său: „Încredinţez astăzi delegaţiei venite din Germania şi icoana Mariei. De azi înainte, împreună cu crucea, ea va însoţi Zilele Mondiale ale Tineretului. Va fi semnul prezenţei materne a Mariei lângă tineri, cei chemaţi, ca apostolul Ioan, să o primească în viaţa lor”. 

Simbolurile Zilelor Mondiale ale Tineretului în pelerinaj în România

Crucea şi icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului au vizitat ţara noastră în timpul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic de la Oradea (6 – 10 august 2003). Pentru câteva zile tinerii români au putut fi în jurul crucii care a marcat destinele a multor tineri de vârsta lor.

Pentru prima dată, în perioada 15 octombrie – 1 noiembrie, crucea şi icoana vor fi în pelerinaj prin toate diecezele şi eparhiile ţării noastre. Ca pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia, ce va avea loc în anul 2016, aceste simboluri parcurg în această perioadă un pelerinaj prin ţările din nordul şi estul Europei. După Belarus, Lituania, Letonia, Rusia şi Ucraina, crucea şi icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului vor ajunge în Republica Moldova, de unde vor fi preluate de un grup de tineri din România în ziua de 14 octombrie a.c., sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, patroana Diecezei de Chişinău. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.zmtromania.ro. 

Pelerinajul crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului în România este o binecuvântare deosebită atât prin ceea ce ele semnifică, dar şi prin faptul că îi vor aduna pe tineri în jurul lui Cristos, mort pe cruce şi înviat pentru mântuirea noastră. Rugăciunea, cântarea, bucuria şi tăcerea tinerilor în faţa crucii va fi mărturia că aceştia doresc să primească mesajul ce îl transmite „pomul vieţii”: se ajunge la înviere prin sacrificiu, răul şi moartea nu au ultimul cuvânt, trăirea fără ţeluri înalte nu poate gusta bucuria victoriei vieţii. Tinerii vor purta pe umerii lor o cruce apăsată de lacrimi, de răni deschise, de speranţe ruinate; o cruce încărcată de credinţă, de fidelitatea faţă de Cristos, de mărturiile atâtor oameni; o cruce de care sunt legate aşteptările omenirii întregi! Îmbrăţişând toate aceste trăiri crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului este mereu semnul iubirii lui Cristos pentru omenire! Iar icoana Maicii Domnului este semnul ajutorului matern pe care Fecioara Maria o oferă tuturor tinerilor!

Pelerinajul tinerilor la Cacica: Fericiţi precum Maria!

În Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului tinerii din Dieceza de Iaşi sunt invitaţi să facă un pelerinaj la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, alăturând-se miilor de pelerini ce sunt prezenţi în fiecare an la această mare sărbătoare. Motoul din anul acesta al pelerinajului tinerilor este: Fericiţi precum Maria! Într-un mod special, tinerii se vor ruga pentru pace în lume şi pentru creştinii persecutaţi.

Care este semnificaţia unui pelerinaj?

Youcat-ul, catehismul pentru tineri, la nr. 276, explică ce este un pelerinaj: «Cine merge în pelerinaj „se roagă” cu picioarele şi experimentează cu toate facultăţile sale că toată viaţa sa este, în realitate, un mare drum spre Dumnezeu. Deja în Israelul antic se făceau pelerinaje la templul din Ierusalim; şi creştinii şi-au însuşit acest obicei. Astfel s-a format, mai ales in timpul Evului Mediu, o mişcare reglementată de pelerinaje, având ca destinaţie locurile sfinte (mai ales Ierusalimul şi mormintele apostolilor la Roma şi Santiago de Compostela). Adesea se pornea la drum pentru a face pocăinţă, lucru nu întotdeauna scutit de idei greşite, ca şi cum ar fi trebuit să se justifice în faţa lui Dumnezeu cu practici de auto-mortificare. În zilele noastre, practica pelerinajului trăieşte o renaştere deosebită: persoanele caută pacea şi forţa care provin din aceste locuri de har: sunt sătule de individualism, doresc să iasă din vălmăşeala de toate zilele, să se elibereze de lucrurile nefolositoare şi să ajungă la Dumnezeu prin „mişcarea spre” locurile spiritului».

Astfel, pelerinajul este o imagine a vieţii noastre, ne reaminteşte că suntem călători pe acest pământ şi că ne îndreptăm mereu spre scopul nostru final, veşnicia. Avem un drum al vieţii pe care-l parcurgem uneori în bucurie, alteori în tristeţe, uneori cu speranţă, alteori cu teamă. Pe acest drum presărat uneori cu împliniri, alteori cu decepţii, Maria ne este mereu alături şi, de fiecare dată, ni-l arată pe Isus, aşa cum recităm în rugăciunea Bucură-te, Regină.

Cum pot trăi bine acest pelerinaj?

Tema pelerinajului tinerilor de anul acesta este: Fericiţi precum Maria! Se inspiră din tema pentru Ziua Mondială a Tineretului 2014: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3). Papa Francisc, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Tineretului 2014 se adresează astfel tinerilor: «Dragi tineri, Magnificat, cântarea Mariei, săracă în duh, este şi cântarea celui care trăieşte fericirile. Bucuria Evangheliei provine dintr-o inimă săracă, una care ştie să tresalte de bucurie şi să se minuneze pentru lucrările lui Dumnezeu, ca inima Fecioarei, pe care toate generaţiile o numesc „fericită” (cf. Lc1,48). Ea, mama săracilor şi steaua noii evanghelizări, să ne ajute să trăim Evanghelia, să întrupăm fericirile în viaţa noastră, să avem curajul fericirii».

Sunt câteva momente specifice ale unui pelerinaj, care, dacă sunt trăite cu atenţie, fac ca pelerinajul să aducă multe roade spirituale. Întregul pelerinaj este o rugăciune a celui care se îndreaptă către un sanctuar, casa Domnului.

Primul moment al pelerinajului este plecarea. Aceasta trebuie să fie marcată de un moment de rugăciune, în care fiecare persoană pune în faţa lui Dumnezeu dorinţa cu care participă la pelerinaj şi intenţiile de rugăciune.

Drumul pelerinajului trebuie să fie început îndreptând privirea spre cer. Psalmul 121, unul din psalmii pelerinilor, spune că întreaga fiinţă trebuie să fie înălţată către Domnul, chiar şi în situaţiile cele mai dificile: Domnul te va păzi de orice rău,/ Domnul îţi va apăra sufletul./ Domnul te va păzi la plecare şi la venire,/ de acum şi până în veac.

Un adevărat pelerinaj presupune şi efortul. Acesta este un element esenţial al pelerinajului. A parcurge un drum pe jos, înfruntând căldura sau frigul, razele dogoritoare ale soarelui sau ploaia, asfaltul înfierbântat sau pietrele şi praful înseamnă o penitenţă şi o întărire a voinţei. De fapt, viaţa este uneori o „cursă cu obstacole”. Însă în pelerinajul nostru pământesc Cristos păşeşte mereu cu noi.

Parcurgerea în spirit de credinţă a drumului către sanctuar oferă ocazia minunată de a trăi o experienţă de comuniune. Legătura cu Dumnezeu, întărită prin rugăciune, pregăteşte şi întăreşte comuniunea dintre persoane, care poate fi prelungită, după încheierea pelerinajului, prin acţiuni de caritate, de solidaritate sau de voluntariat, care ne reamintesc că am primit mult de la Dumnezeu şi în mod gratuit.

Pelerinajul ne ajută ca prin umilinţă şi recunoştinţă să conştientizăm mai mult această gratuitate şi abundenţă a harului lui Dumnezeu.

Într-o lume mereu agitată şi grăbită în care vrem să avem totul şi imediat pelerinajul ne educă să dăm valoare aşteptării. La sanctuar nu se ajunge imediat, însă parcurgerea drumului are valoare în sine şi face să crească bucuria întâlnirii cu Domnul în casa sa.

Apropierea de sanctuar face să crească această bucurie, parte integrantă a pelerinajului. Psalmul 122 spune: M-am bucurat când mi s-a spus:/ „Să mergem în casa Domnului!”.

Cum se va desfăşura pelerinajul tinerilor de la Cacica?

Pelerinajul tradiţional al tinerilor la sanctuarul de la Cacica va începe joi, 14 august 2014. Tinerii care doresc să participe sunt rugaţi să fie prezenţi la locul de după calea ferată, înainte de zona unde încep serpentinele, până la ora 12.00. La această oră va avea loc ritualul pornirii în pelerinaj, după care se va începe procesiunea spre sanctuar. Aici se va ajunge în jurul orei 13.30 şi va avea lor ritualul primirii pelerinilor tineri la sanctuar. În fruntea tinerilor va fi prezent PS Aurel Percă.

Sfânta Liturghie de la ora 18.00 va fi animată de tineri.

Următorul moment va fi privegherea mariană şi procesiunea cu lumânări de la ora 22.00.  La miezul nopţii, tinerii şi voluntarii, la îndemnul papei Francisc, vor conduce un timp de rugăciune pentru pace în lume şi pentru creştinii persecutaţi.

Sfânta Liturghie din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului va avea loc la ora 11.00.

Întregul program al pelerinajului poate fi găsit aici.

Barca uşoară a vieţii

Începem cu acest articol să aprofundăm mesajul fiecărei fericiri evanghelice proclamate de Cristos oprindu-ne asupra celei dintâi: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3). În înţelegerea acestei fericiri ne ajută Papa Francisc care, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta, se adresează tinerilor pentru a le explica valoarea acestei fericiri.

Este greu să se vorbească despre sărăcie mai ales în aceste timpuri de criză economică sau să se vorbească despre acest lucru tinerilor care, oricum, nu posedă prea multe bunuri materiale. Dacă sărăcia a fost proclamată de Cristos ca fiind o fericire înseamnă că ea are o valoare profundă care trebuie să fie descoperită, înţeleasă şi trăită, trecând dincolo de uşurinţa unei interpretări. Papa Francisc scoate în evidenţă, înainte de toate, că însuşi Cristos s-a făcut sărac atunci când, deşi fiind Dumnezeu, a ales să se întrupeze, despuindu-se astfel de gloria sa. În Sfânta Scriptură termenul de „sărac” nu se referă doar la condiţia materială ci face referinţă la o atitudine de umilinţă, de conştiinţă a propriilor limite, astfel încât omul este un „cerşetor” de Dumnezeu, singura lui bogăţie adevărată. Conştient fiind că tinerii au nevoie de îndemnuri clare, Papa Francisc propune acestora trei modalităţi prin care să trăiască sărăcia în mod concret. Prima este libertatea faţă de lucruri. Acest aspect presupune un stil de viaţă care să se bazeze pe sobrietate, renunţarea la lucrurile inutile, atenţia de a nu fi seduşi de mania consumului şi a dorinţei nestăvilite de a avea. Atenţia faţă de săraci ajută la construirea unei culturi a solidarităţii. Un adevărat ucenic al lui Cristos nu poate rămâne indiferent în faţa atâtor forme de sărăcie materială şi spirituală. Astfel săracii sunt pentru noi o ocazie permanentă de a-l întâlni pe Cristos. De ceea, putem să învăţăm de la săraci, căci ei ne amintesc că valoarea unei persoane nu constă în lucrurile sau bogăţiile pe care le are.

Fiecare persoană care trăieşte fericirile face să se răspândească împărăţia lui Dumnezeu. Papa Francisc mărturiseşte: 

„Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie”.

Scriitorul englez Jerome K. Jerome în urma unei călătorii cu barca pe Tamisa în sensul contrar curentului apei spunea: 

„Câtă lume, în călătoria de-a lungul fluviului vieţii, încarcă propria barcă, chiar până la a o face să se scufunde, cu o infinitate de mărunţişuri, pe care le consideră necesare pentru ca această călătorie să fie plăcută, dar care, în realitate, sunt inutile şi fără importanţă. Mai degrabă, de ce să nu facem în aşa fel încât barca vieţii noastre să fie uşoară, încărcată numai cu lucrurile de care avem nevoie cu adevărat: o căsuţă primitoare, plăceri simple, unul sau doi prieteni demni de acest nume, cineva pe care să îl iubeşti şi cineva care să te iubească, o pisică, un câine, o pipă sau două, necesarul pentru a mânca şi pentru a te acoperi? Am descoperi că în acest fel va fi mult mai uşor să împingem barca. Am avea timp pentru a gândi, pentru a lucra şi, chiar, pentru a bea ceva întinşi la soare”.

Sărăcia evanghelică nu este un atac la bogăţiile materiale câştigate cinstit, cu sudoarea frunţii, ci un îndemn de a nu ne baza pe siguranţele materiale, de a avea inima deschisă spre necesităţile aproapelui şi de a-l considera pe Dumnezeu cea mai mare bogăţie. În felul acesta viaţa este mult mai liniştită!

Bucuria de a trăi credinţa

Adevărata bucurie vine de la Dumnezeu, este darul său. Este un dar atât de preţios şi, de aceea, trebuie îngrijit cu mare atenţie. Pe de altă parte, orice iniţiativă a lui Dumnezeu cere un răspuns! Asta nu pentru că El tânjeşte după atenţia noastră, ci deoarece atunci când răspundem cu generozitate la darurile sale legăm o relaţie minunată de prietenie, de credinţă. Despre credinţă Catehismul Bisericii Catolice spune astfel: „Credinţa este, în primul rând, o adeziune personală a omului faţă de Dumnezeu; ea este, în acelaşi timp şi în mod inseparabil, asentimentul liber faţă de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu.” Tocmai pentru că este o adeziune liberă faţă de Dumnezeu, este o dorinţă de a trăi o legătură autentică cu El, credinţa nu poate să nu fie trăită cu bucurie. „Să se bucure inimile celor care-l caută pe Domnul” spune psalmul 105.

Această bucurie a credinţei este dată tocmai de faptul că Dumnezeu ţine atât de mult la noi încât vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2012 Papa Benedict al XVI-lea spunea: „Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre este în faptul de a fi acceptat, primit şi iubit de El, şi nu cu o primire fragilă cum poate să fie cea umană, ci cu o primire necondiţionată cum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de Dumnezeu.” Isus Cristos este cel care ne arată din plin această iubire a lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi. Din întâlnirea cu Cristos, din trăirea credinţei se naşte bucuria interioară. De aceea Papa ne îndeamnă să ne trăim credinţa cu intensitate: „A găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.”

Ne dăm seama că bucuria de care ne vorbeşte Cristos şi la care ne invită este o bucurie la care se ajunge cu un efort personal. Suntem tentaţi să credem că adevărata bucurie trebuie să se obţină uşor, altfel ce bucurie este? De fapt, nu este aşa! „Bucuriile” care ni se propun din multe direcţii şi care se obţin cu facilitate sunt la fel de efemere, iar, de multe ori, la puţin timp se transformă în amărăciune. Trăirea intensă a credinţei, a raportului cu Cristos, face ca bucuria să fie un rod, o consecinţă fericită a fiecărui efort pe care îl facem în acest sens. Efortul de a fi fideli lui Cristos, de a-l iubi pe aproapele, de a merge împotriva curentului etc. conduc la o bucurie care are în sine o promisiune enormă: fericirea veşnică în compania Tatălui.

Tot ce am spus până acum pare să fie o lecţie de teologie, dacă nu chiar cuvinte fără acoperire în realitate, dar dacă ne gândim la toate momentele în care am reuşit să facem binele, să ne dăruim, să renunţăm la noi înşine, recunoaştem că am experimentat o bucurie deosebită, consistentă, de o savoare unică. Aceasta este adevărata bucurie a credinţei! Iar noi avem misiunea de a o răspândi tot mai mult în jurul nostru!

Papa Benedict al XVI-lea: un papă al tinerilor, un papă pentru tineri, un papă tânăr!

Trăim ultimele ore de pontificat ale Papei Benedict la XVI-lea! Decizia sa de a încheia misiunea de păstor suprem al Bisericii a surprins lumea întreagă şi a reînnoit simpatia, aprecierea şi afecţiunea celor care au văzut mereu în el un trimis al lui Dumnezeu, un păstor cu o inimă mare şi un conducător caracterizat de umilinţă şi delicateţe.

La o simplă privire de ansamblu asupra pontificatului Papei Benedict la XVI-lea se observă atenţia sa faţă de problemele Bisericii, mai vechi sau mai noi, capacitatea imensă de dialog cu lumea contemporană, puterea cuvântului său, atât de clar şi de ziditor. O analiză mai amănunţită a slujirii sale ca succesor al lui Petru ar revela mult mai multe aspecte. Nu a lipsit atenţia sa faţă de toate categoriile de vârstă. Copii, tinerii, adulţii au avut loc în inima papei, mai ales cei apăsaţi de diferite suferinţe.

În primele zile ale pontificatului său se generalizase convingerea că nu ar fi reuşit să comunice cu tinerele generaţii, făcându-se apel, în mod eronat, la „rigiditatea” sa, la personalitatea sa „rece” şi chiar la vârsta sa înaintată. Toate aceste presupuneri s-au dovedit a fi neîntemeiate, dovadă fiind numeroasele întâlniri cu tinerii şi copii, la care aceştia au participat mereu în număr mare, fie că erau Zilele Mondiale ale Tineretului, vizitele pastorale în diferite ţări sau audienţele generale. Care a fost raportul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a stabilit cu tinerii de-a lungul pontificatului său?

Un papă care l-a indicat mereu pe Cristos.

După ce a fost ales papă, în primele întâlniri publice, mulţimile care îl ascultau pe Benedict al XVI-lea au înţeles că acesta nu aprecia neapărat ovaţiile, aplauzele, strigările. Din nou totul a fost pus pe seama caracterului său german. Toţi înclinau să creadă că s-a încheiat epoca entuziastelor întâlniri care îl aveau ca protagonist pe Papa Ioan Paul al II-lea. Era rândul acum al unui papă sobru şi reţinut. Cum urmau să fie oare Zilele Mondiale ale Tineretului?! Nu avea să fie aşa! După ceva timp lumea avea să înţeleagă faptul că Papa Benedict al XVI-lea dorea cu ardoare să nu atragă atenţia asupra sa ci să îl arate lumii pe Cristos. A spus lucrul acesta chiar la predica de la începutul pontificatului său:  „Cine îl lasă pe Cristos să intre în propria-i viaţă nu pierde nimic, nimic – absolut nimic din ceea ce face viaţa liberă, frumoasă şi măreaţă. Nu! numai în această prietenie se deschid larg porţile vieţii. Numai în această prietenie se deschid cu adevărat marile potenţialităţi ale condiţiei umane. Numai în această prietenie experimentăm ceea ce este frumos şi ceea ce eliberează”. Mai ales tinerii au înţeles repede acest lucru şi tocmai de aceea au început să îl iubească din toată inima. Iar prima Zi Mondială a Tineretului, care a avut loc în Germania, la Köln, a fost o adevărată sărbătoare a credinţei, dar şi o sărbătoare pentru papa Benedict. Cu această ocazie nu a ezitat să le propună tinerilor să îl urmeze fără frică pe Cristos: „Iubiţi tineri, fericirea pe care o căutaţi, fericirea pe care aveţi dreptul să o gustaţi are un nume, are un chip: cel al lui Isus din Nazaret, ascuns în Euharistie. Doar El dă plinătate de viaţă umanităţii! Cu Maria, spuneţi «da»-ul vostru Dumnezeului care doreşte să vi se dăruiască”. În discursul de la ultima sa audienţă generală ca Suveran pontif, din ziua de 27 februarie 2013, a evidenţiat, din nou, primatul lui Cristos: „…am ştiut mereu că barca Bisericii nu este a mea, nu este a noastră, ci a sa [a Domnului]”. 

Indicându-l mereu pe Cristos papa i-a îndemnat pe tineri că meargă pe calea sfinţeniei: „Când vă invit să deveniţi sfinţi, vă cer să nu vă mulţumiţi cu alegeri secundare. Vă cer să nu urmăriţi un obiectiv limitat, ignorându-le pe toate celelalte. A avea bani face posibil să fim generoşi şi să facem bine în lume, însă numai asta nu este suficient pentru a ne face fericiţi… Fericirea este ceva ce dorim cu toţii, dar una din marile tragedii din această lume este că aşa de mulţi nu reuşesc niciodată s-o găsească, pentru că o caută în locuri greşite. Soluţia este foarte simplă: adevărata fericire trebuie căutată în Dumnezeu”. (Discurs adresat elevilor din şcolile catolice britanice, 2010).

Un bun cunoscător al lumii tinerilor.

Într-unul dintre ultimele discursuri care au avut ca temă tinerii Papa Benedict al XVI-lea a afirmat complexitatea lumii tinerilor şi necesitatea ca Biserica să se angajeze cu mai multă energie în favoarea lor: „…o realitate [a tinerilor], aşa cum s-a spus, complexă şi articulată, care nu mai poate să fie cuprinsă în cadrul unui univers cultural omogen, ci într-un orizont care se poate defini «multivers», adică determinat de o pluralitate de viziuni, de perspective, de strategii”.(Discurs adresat participanţilor la plenara Consiliului Pontifical pentru Cultură, 2013).

Sfântul Părinte a dovedit de atâtea ori că înţelege frământările tinerilor: „Astăzi nu puţini tineri se îndoiesc profund că viaţa este un bine şi nu văd claritate în drumul lor. Mai în general, în faţa dificultăţilor din lumea contemporană mulţi se întreabă: eu ce pot să fac? Lumina credinţei luminează acest întuneric, ne face să înţelegem că orice existenţă are o valoare inestimabilă, pentru că este rod al iubirii lui Dumnezeu” (Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2013).

Vestindu-l pe Cristos care luminează orice existenţă papa nu a evitat să vorbească depsre problemele tinerilor dovedind că ştie care sunt dificultăţile şi temerile lor: „Cel care trăieşte astăzi condiţia de tânăr trebuie să înfrunte multe probleme care provin din şomaj, din lipsa de referinţe ideale sigure şi de perspective concrete pentru viitor. Uneori se poate avea impresia că suntem neputincioşi în faţa crizelor şi derivelor actuale. În pofida dificultăţilor, nu vă lăsaţi descurajaţi şi nu renunţaţi la visele voastre! Cultivaţi în schimb în inimă dorinţe mari de fraternitate, de dreptate şi de pace. Viitorul este în mâinile celui care ştie să caute şi să găsească motivaţii puternice de viaţă şi de speranţă”. (Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2010).

Nu a lipsit niciodată susţinerea şi încurajarea sa: „Dragi tineri, voi sunteţi un dar preţios pentru societate. Nu vă lăsaţi cuprinşi de descurajare în faţa dificultăţilor şi nu vă abandonaţi soluţiilor false, care adesea se prezintă drept calea cea mai uşoară pentru a depăşi problemele. Nu vă fie frică să vă angajaţi, să înfruntaţi truda şi sacrificiul, să alegeţi căile care cer fidelitate şi statornicie, umilinţă şi dedicare”. (Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2012).

Un mare comunicator.

La început părea dificil ca Papa Benedict al XVI-lea să reuşească să se apropie de tineri. În concepţia multora marele teolog, pentru cei mai maliţioşi sau chiar rău intenţionaţi „marele inchizitor”, nu ar fi găsit cuvinte prieteneşti prin care să le arate tinerilor dragostea Bisericii faţă de ei. Şi în privinţa aceasta Benedict al XVI-lea a fost un papă al surprizelor. Încă de la primele întâlniri cu tinerii s-a remarcat prin forţa şi claritatea cuvântului său, prin capacitatea de a transmite într-un mod atât de clar adevărurile credinţei şi importanţa valorilor umane. Mai ales Zilele Mondiale ale Tineretului (Köln, Sydney, Madrid) au fost ocazii pe care papa le-a folosit atât de bine, prin mesaje, discursuri sau predici, pentru a arăta dragostea sa şi a Bisericii pentru tineri. Totodată, nu a ezitat să le transmită tinerilor că Biserica are încredere în ei: „Dragi tineri, Biserica se bazează pe voi! Are nevoie de credinţa voastră vie, de caritatea voastră creativă şi de dinamismul speranţei voastre. Prezenţa voastră reînnoieşte Biserica, o întinereşte şi-i dăruieşte nou elan” (Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2011).

Un gest deosebit prin care papa a arătat că este în sintonie cu tinerii a fost la veghea de pe Cuatro Vientos, în timpul Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid. Furtuna care s-a iscat nu i-a speriat pe tineri care au început să cânte şi să strige: Esta es la juventud del papa! La îndemnul colaboratorilor săi de a se retrage, deoarece rafalele de ploaie şi de vânt îl loveau din plin, papa a refuzat spunând că preferă să rămână cu tinerii.

Conştient de rolul care îl au reţelele sociale în viaţa tinerilor le-a cerut acestora să le folosească cu discernământ şi să nu ezite să evanghelizeze prin intermediul lor: „Vouă, tinerilor, care aproape în mod spontan vă găsiţi în sintonie cu noile mijloace de comunicare, vă revine în particular responsabilitatea evanghelizării acestui «continent digital»”. (Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2009). Acest îndemn şi relativele riscuri le-a reluat şi în Mesajul Ziua Mondială a Tineretului 2013: „Aşadar, să ştiţi să folosiţi cu înţelepciune acest mijloc, luând în considerare şi capcanele pe care el le conţine, îndeosebi riscul dependenţei, de a confunda lumea reală cu lumea virtuală, de a înlocui întâlnirea şi dialogul direct cu persoanele cu contactele în reţea”.

În privinţa comunicării în „lumea digitală” papa a dat şi exemplu de bună practică deschizând un cont pe Twitter, în mai multe limbi, prin intermediul căruia a transmis mai multe mesaje.

Dragostea pe care Papa Benedict al XVI-lea a avut-o pentru tineri, precum şi îndemnurile, încurajările şi îndrumările sale au făcut să fie un papă al tinerilor, un papă pentru tineri, un papă tânăr, prin forţa şi prospeţimea credinţei sale! Suntem convinşi că tinerii nu vor lipsi din rugăciunile sale.

Pentru toate acestea şi pentru întreaga sa misiune: 

MULŢUMIM, SFINTE PĂRINTE!

Ziua Mondială a Tineretului în Piața Sf. Petru de la Roma

Azi, în Duminica Floriilor, se celebrează la nivel local, a XXVII-lea Zi Mondială a Tineretului. Tema este: „Bucurați-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4). În Mesajul său cu această ocazie Papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe tineri să trăiască și să răspândească bucuria autentică:

„Dragi prieteni, pentru a încheia aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus. Nu putem ţine pentru noi bucuria credinţei: pentru ca ea să poată rămâne în noi, trebuie să o transmitem. Sfântul Ioan afirmă: "Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi... Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (1In 1,3-4).”

Azi dimineață în cadrul predicii de la liturghia din Piața Sf. Pentru, Papa Benedict s-a adresat tinerilor din lumea întreagă spunându-le:

„Dragi tineri, care v-ați adunat aici! Aceasta este Ziua voastră în mod particular, oriunde în lume este prezentă Biserica. De aceea vă salut cu mare afecțiune! Duminica Floriilor să fie pentru voi ziua deciziei, a deciziei de a-l primi pe Domnul și de a-l urma până la capăt, a deciziei de a face din Paștele morții și învierii sale sensul vieții voastre de creștini. Este decizia care aduce adevărata bucurie...”

Fie ca tinerii să primească aceste îndemnuri ale Sf. Părinte și să le pună în practivă! Ei pot oferi mult lumii!

Iată câteva imagini de la celebrarea de azi din Piața Sf. Petru.

Papa către tineri: „Fiți misionari ai bucuriei!”

Cu puţin timp înaintea Zilei Mondiale a Tineretului, care se celebrează la nivel local în Duminica Floriilor, a fost publicat tradiţionalul Mesaj al Papei Benedict al XVI-lea pentru această ocazie. Tema Mesajului este: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4). Papa oferă tinerilor şi celor care se ocupă de pastoraţia lor o reflecţie consistentă şi ordonată (aşa cum ne-a obişnuit) pe această temă. Parcurgând rândurile reflecţiei papei se poate remarca valoarea bucuriei autentice, care nu poate fi confundată cu o simplă stare de spirit de moment sau cu diferite amăgiri. De la început papa specifică faptul că bucuria este un element central al vieţii de credinţă şi că Biserica are vocaţia de a aduce lumii bucuria. Mai ales tinerii au nevoie, în contextul dificil de azi, să simtă că trăirea credinţei aduce bucurie.

Deşi în viaţa de fiecare zi ne sunt dăruite atâtea bucurii, nu lipsesc şi dificultăţile care fac să devină mai insistentă întrebarea: există bucuria adevărată şi autentică? Sfântul Părinte dă un răspuns plin de convingere: „Bucuriile autentice, cele mici din cotidian sau cele mari din viaţă, îşi au toate originea în Dumnezeu” pentru că el vrea să ne facă părtaşi de bucuria veşnică. În Cristos aflăm bucuria adevărată. Martori ai acestui lucru sunt apostolii, ucenicii, Maria Magdalena, Zaheu etc. Aşadar bucuria se naşte din întâlnirea cu Cristos care ne cere să îl urmăm. Este nevoie de curaj pentru a face lucrul acesta! De aceea papa îndeamnă: „Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.”

Bucuria îşi găseşte izvorul în gesturi concrete care manifestă credinţa: a recunoaşte în fiecare zi prezenţa sa în viaţa noastră, a primi Cuvântul său, a-l întâlni la sfânta Liturghie. Papa îndeamnă ca toate aceste momente să fie trăite cu intensitate. „Un creştin nu poate să fie niciodată trist pentru că l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el” spune papa.

Sfântul Părinte continuă să prezinte secretul adevăratei bucurii referindu-se la trei modalităţi prin care aceasta poate di descoperită şi trăită: bucuria iubirii, a convertirii şi în încercări. Bucuria este legată de iubire. Bucuria iubirii se bazează pe fidelitate şi pe generozitate şi dacă întăreşte comuniunea fraternă. Răspunsul la iubirea lui Dumnezeu în viaţa călugărească, monastică, misionară, de familie sau de preoţie aduce o bucurie imensă. Bucuria convertirii porneşte de la îndepărtarea tentaţiilor care pot răpi adevărata bucurie. Pentru a reuşi lucrul acesta Dumnezeu ne pune la dispoziţie poruncile sale, care nu sunt un obstacol în calea libertăţii, ci „un ansamblu de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată conform proiectului lui Dumnezeu”. Atunci când totuşi se întâmplă să rătăcim Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră cu iertarea sa în sacramentul spovezii. Poate fi descoperită chiar şi bucuria în încercări deoarece „creştinul autentic nu este niciodată disperat şi trist, chiar şi în faţa celor mai dure încercări”. Dovada este dată de exemplul a doi tineri care „au găsit chiar în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul celor mai dificile situaţii”: fericitul Pier Giorgio Frassati şi fericita Chiara Badano. Ei ne arată că „bucuria creştină nu este o fugă de realitate, ci o forţă supranaturală pentru a înfrunta şi a trăi dificultăţile zilnice”.

Papa încheie mesajul său cu un îndemn insistent şi plin de speranţă: „Dragi prieteni, pentru a încheia, aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus.” Tinerilor le revine misiunea de a arăta lumii, mai ales creştinilor obosiţi şi plictisiţi, că în credinţă se poate găsi adevărata bucurie şi pace sufletească.

Cuvintele papei Benedict al XVI-lea sunt o adevărată „reţetă a bucuriei” pentru timpurile noastre în care marea problemă nu este că nu se poate găsi adevărata bucurie, ci că ea este căutată, în mod disperat şi obsesiv, în locuri greşite. Această căutare greşită aduce cu sine tristeţe, nemulţumire şi disperare! Tocmai opusul a ceea ce vrea să ne ofere Cristos, care doreşte ceea ce este cel mai bun şi mai mulţumitor pentru noi! Acolo unde este bucuria noastră, acolo este şi salvarea noastră!

Mesajul Papei poate fi citit aici. Se merită! Lectură cu folos!

Ziua Mondială a Tineretului - un medicament împotriva oboselii de a crede

Cu câteva zile înainte de marea Solemnitate a Naşterii Mântuitorului, Papa Benedict vorbeşte din nou despre tineri. După ce cu ceva timp în urmă a specificat în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din 2012 cât de important este ca tinerii să fie educaţie la dreptate şi pace, Sf. Părinte a vorbit ieri, 22 decembrie, despre Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid. În cursul întâlnirii tradiţionale pentru prezentarea felicitărilor de Crăciun Papa, adresându-se cardinalilor, membrilor Curiei Romane şi ai Guvernatoratului, a prezentat Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid ca fiind cel mai important moment al Bisericii din anul 2011. Importanţa Zilei Mondiale a Tineretului a fost explicată în cinci puncte care exprimă aspecte esenţiale ale acestui eveniment:

- experienţă a universalităţii Bisericii;

- disponibilitate faţă de aproapele;

- adoraţia euharistică;

- sacramentul Pocăinţei;

- bucuria.

Aceste puncte explicate de Sf. Părinte sunt valabile şi pentru întâlnirile de tineri naţionale, diecezane sau parohiale. Iată cuvintele Papei în traducerea pr. Mihai Patraşcu:

"Un medicament împotriva oboselii de a crede a fost şi experienţa magnifică a Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid. A fost o nouă evanghelizare trăită. Tot mai clar se schiţează în Zilele Mondiale ale Tineretului un mod nou, întinerit, al faptului de a fi creştini pe care aş vrea să încerc să-l caracterizez în cinci puncte.

1. Există ca prim lucru o nouă experienţă a catolicităţii, a universalităţii Bisericii. Acesta lucru a uimit în mod foarte nemijlocit pe tineri şi pe toţi cei prezenţi: provenim din toate continentele şi, deşi nu ne-am mai văzut înainte niciodată, ne cunoaştem. Vorbim limbi diferite şi avem obişnuinţe de viaţă diferite, forme culturale diferite, şi totuşi imediat suntem uniţi împreună ca o mare familie. Separarea şi diversităţile exterioare sunt relativizate. Cu toţii suntem atinşi de unicul Domn Isus Cristos, în care ni s-a manifestat nouă adevărata fiinţă a omului şi, în acelaşi timp, însăşi Faţa lui Dumnezeu. Rugăciunile noastre sunt aceleaşi. Chiar în virtutea întâlnirii interioare cu Isus Cristos am primit în adâncul nostru aceeaşi formare a raţiunii, a voinţei şi a inimii. Şi, în sfârşit, liturgia comună constituie un soi de patrie a inimii şi ne uneşte într-o mare familie. Faptul că toate fiinţele umane sunt fraţi şi surori aici nu este numai o idee, ci devine o reală experienţă comună care creează bucurie. Şi astfel am înţeles şi în mod foarte concret că, în pofida tuturor trudelor şi întunecimilor, este frumos a aparţine Bisericii universale, Bisericii catolice, pe care Domnul ne-a dăruit-o.

2. Apoi din aceasta se naşte un nou mod de a trăi faptul de a fi oameni, faptul de a fi creştini. Una din experienţele cele mai importante din acele zile a fost pentru mine întâlnirea cu voluntarii de la Ziua Mondială a Tineretului: erau circa 20.000 de tineri care, fără excepţie, au pus la dispoziţie săptămâni sau luni din viaţa lor pentru a colabora la pregătirile tehnice, de organizare şi de conţinut ale Zilei Mondiale a Tineretului şi tocmai aşa au făcut posibilă desfăşurarea ordonată a tuturor lucrurilor. Cu propriul timp omul dăruieşte mereu o parte din viaţa sa. La sfârşit, aceşti tineri erau în mod vizibil şi "tangibil" plini de o mare senzaţie de fericire: timpul lor dăruit avea un sens; tocmai în dăruirea timpului lor şi a forţei lor de muncă au găsit timpul, viaţa. Şi atunci pentru mine a devenit clar un lucru fundamental: aceşti tineri au oferit în credinţă o bucată din viaţă, nu pentru că acest lucru a fost poruncit şi nu pentru că prin asta se câştigă cerul; şi nici pentru că astfel se scapă de pericolul iadului. Nu au făcut asta pentru că voiau să fie perfecţi. Nu priveau înapoi, la ei înşişi. Mi-a venit în minte imaginea soţiei lui Lot care, privind înapoi, a devenit o statuie de sare. De câte ori viaţa creştinilor este caracterizată de faptul că privind mai ales la ei înşişi, fac binele, ca să spunem aşa, pentru ei înşişi! Şi cât de mare este ispita pentru toţi oamenii să fie preocupaţi înainte de toate de ei înşişi, să privească înapoi la ei înşişi, devenind astfel în interior goi, "statui de sare"! În schimb aici nu era vorba de se perfecţiona pe ei înşişi sau de a voi să aibă propria viaţă pentru ei înşişi. Aceşti tineri au făcut bine - chiar dacă acel lucru a fost greu, chiar dacă a cerut sacrificii - pur şi simplu pentru că a face binele este frumos, a fi pentru alţii este frumos. Este nevoie numai de a îndrăzni saltul. Toate acestea sunt precedate de întâlnirea cu Isus Cristos, o întâlnire care aprinde în noi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de alţii şi ne eliberează de căutarea propriului nostru "eu". O rugăciune atribuită sfântului Francisc Xaveriu spune: Fac binele nu pentru că în schimb voi intra în cer şi nici pentru că altminteri m-aş putea trimite în iad. Fac binele pentru că Tu eşti Tu, Regele meu şi Domnul meu. Tot această atitudine am întâlnit-o şi în Africa, de exemplu în surorile Maicii Tereza care se dedică pentru copiii abandonaţi, bolnavi, săraci şi suferinzi, fără a-şi pune întrebări despre ele însele, şi tocmai aşa devin în interior bogate şi libere. Aceasta este atitudinea propriu-zis creştină. De neuitat rămâne pentru mine şi întâlnirea cu tinerii purtători de handicap în fundaţia San José în Madrid, unde din nou am întâlnit aceeaşi generozitate de a fi la dispoziţia altora - o generozitate a dăruirii, care, în definitiv, se naşte din întâlnirea cu Cristos care s-a dat pe sine însuşi pentru noi.

3. Un al treilea element, care în mod tot mai natural şi central face parte din Zilele Mondiale ale Tineretului şi din spiritualitatea care provine din ele, este adoraţia. Rămâne de neuitat pentru mine momentul în timpul călătoriei mele în Regatul Unit, când, în Hydepark, zeci de mii de persoane, în majoritate tineri, au răspuns cu o intensă tăcere în prezenţa Domnului în Preasfântul Sacrament, adorându-l. Acelaşi lucru a avut loc, în măsură mai redusă, la Zagreb şi, din nou, la Madrid după furtuna care ameninţa să strice ansamblul întâlnirii nocturne, din cauza nefuncţionării microfoanelor. Dumnezeu este omniprezent, da. Însă prezenţa corporală a lui Cristos înviat este încă ceva diferit, este ceva nou. Cel Înviat intră în mijlocul nostru. Şi atunci nu putem decât să spunem cu apostolul Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Adoraţia este înainte de toate un act de credinţă - actul de credinţă ca atare. Dumnezeu nu este o oarecare posibilă sau imposibilă ipoteză cu privire la originea universului. El este acolo. Şi dacă El este prezent, eu mă închin în faţa Lui. Atunci, raţiunea, voinţa şi inima se deschid spre El, pornind de la El. În Cristos înviat este prezent Dumnezeu care s-a făcut om, care a suferit pentru noi pentru că ne iubeşte. Intrăm în această certitudine a iubirii corporale a lui Dumnezeu faţă de noi şi facem asta iubind împreună cu El. Asta este adoraţie şi asta dă apoi o amprentă vieţii mele. Numai aşa pot să şi celebrez Euharistia în mod corect şi să primesc în mod corect Trupul Domnului.

4. Un alt element important al Zilelor Mondiale ale Tineretului este prezenţa Sacramentului Pocăinţei care aparţine cu naturaleţe tot mai mare ansamblului din aceste zile. Cu asta recunoaştem că avem nevoie încontinuu de iertare şi că iertare înseamnă responsabilitate. Provenind de la Creator, există în om disponibilitatea de a iubi şi capacitatea de a-i răspunde lui Dumnezeu în credinţă. Dar provenind din istoria de păcat a omului (învăţătura Bisericii vorbeşte despre păcatul strămoşesc) există şi tendinţa contrară iubirii: tendinţa spre egoism, spre închiderea în noi înşine, ba chiar tendinţa spre rău. Mereu din nou sufletul meu este murdărit această forţă de gravitaţie în mine, care mă atrage în jos. De aceea avem nevoie de umilinţa care mereu din nou îi cere iertare lui Dumnezeu; care se lasă purificată şi care trezeşte în noi forţa contrară, forţa pozitivă a Creatorului, care ne atrage în sus.

5. În sfârşit, ca ultimă caracteristică ce nu trebuie neglijată în spiritualitatea Zilelor Mondiale ale Tineretului aş vrea să menţionez bucuria. De unde vine? Cum se explică? Desigur sunt mulţi factorii care acţionează împreună. Însă cel decisiv este, după părerea mea, certitudinea care provine din credinţă: eu sunt voit. Am o misiune în istorie. Sunt acceptat, sunt iubit. Josef Pieper, în cartea sa despre iubire, a arătat că omul se poate accepta pe sine însuşi numai dacă este acceptat de altcineva. Are nevoie de faptul să existe altul care îi spune, nu numai în cuvinte: este bine că tu exişti. Numai pornind de la un "tu", "eu"-l se poate găsi pe sine însuşi. Numai dacă este acceptat, "eu"-l se poate accepta pe sine însuşi. Cine nu este iubit nu poate să se iubească nici pe sine însuşi. Acest fapt de a fi primit vine înainte de toate de la cealaltă persoană. Dar orice primire umană este fragilă. Până la urmă avem nevoie de o primire necondiţionată. Numai dacă Dumnezeu mă primeşte şi eu devin sigur de asta, ştiu definitiv: este bine că eu exist. Este bine a fi o persoană umană. Unde dispare percepţia omului că este primit din partea lui Dumnezeu, că este iubit de El, întrebarea dacă este într-adevăr bine a exista ca persoană umană nu mai găseşte nici un răspuns. Îndoiala cu privire la existenţa umană devine tot mai de nedepăşit. Acolo unde devine dominantă îndoiala cu privire la Dumnezeu urmează în mod inevitabil îndoiala cu privire la însuşi faptul de a fi oameni. Vedem astăzi cum această îndoială se răspândeşte. Vedem asta în lipsa de bucurie, în tristeţea interioară care se poate citi pe atâtea feţe umane. Numai credinţa îmi dă certitudinea: este bine că eu exist. Este bine a exista ca persoană umană, chiar şi în timpuri dificile. Credinţa face fericiţi pornind dinăuntru. Aceasta este una din experienţele minunate ale Zilelor Mondiale ale Tineretului."