De ce m-ai şters de pe Facebook?

Mirabila noastră viaţă este întreţesută de sloave tehnicizate, deoarece mintea, privirea şi emoţiile ni se plimbă hai-hui în lumea, zice-se, virtuală. De fapt, uneori, comportamentul nostru este "sensibilizat" de logica interacţiunilor internaute. Se spune că Albert Einstein ar fi afirmat: "Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi". Tot el ar fi spus: "A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depăşit umanitatea." Nu ştiu dacă citatele sunt veritabile, dar ceva-ceva adevărat au în ele.

O persoană dragă, Vlad Creţu, a lansat, cu ceva timp în urmă, o piesă simpatică ("haioasă" ar spune unii). Prefer o astfel de "caricaturizare" a unor comportamente, situaţii sau evenimente, decât acelea care devin un amalgam de ofense, blasfemii şi incitare la violenţă, ingrediente ale unei reţete denumite "libertate de expresie".

O altă piesă a sa fabuloasă este "Casa de la ţară", poveste a copilăriei sale.

Barca uşoară a vieţii

Începem cu acest articol să aprofundăm mesajul fiecărei fericiri evanghelice proclamate de Cristos oprindu-ne asupra celei dintâi: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3). În înţelegerea acestei fericiri ne ajută Papa Francisc care, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta, se adresează tinerilor pentru a le explica valoarea acestei fericiri.

Este greu să se vorbească despre sărăcie mai ales în aceste timpuri de criză economică sau să se vorbească despre acest lucru tinerilor care, oricum, nu posedă prea multe bunuri materiale. Dacă sărăcia a fost proclamată de Cristos ca fiind o fericire înseamnă că ea are o valoare profundă care trebuie să fie descoperită, înţeleasă şi trăită, trecând dincolo de uşurinţa unei interpretări. Papa Francisc scoate în evidenţă, înainte de toate, că însuşi Cristos s-a făcut sărac atunci când, deşi fiind Dumnezeu, a ales să se întrupeze, despuindu-se astfel de gloria sa. În Sfânta Scriptură termenul de „sărac” nu se referă doar la condiţia materială ci face referinţă la o atitudine de umilinţă, de conştiinţă a propriilor limite, astfel încât omul este un „cerşetor” de Dumnezeu, singura lui bogăţie adevărată. Conştient fiind că tinerii au nevoie de îndemnuri clare, Papa Francisc propune acestora trei modalităţi prin care să trăiască sărăcia în mod concret. Prima este libertatea faţă de lucruri. Acest aspect presupune un stil de viaţă care să se bazeze pe sobrietate, renunţarea la lucrurile inutile, atenţia de a nu fi seduşi de mania consumului şi a dorinţei nestăvilite de a avea. Atenţia faţă de săraci ajută la construirea unei culturi a solidarităţii. Un adevărat ucenic al lui Cristos nu poate rămâne indiferent în faţa atâtor forme de sărăcie materială şi spirituală. Astfel săracii sunt pentru noi o ocazie permanentă de a-l întâlni pe Cristos. De ceea, putem să învăţăm de la săraci, căci ei ne amintesc că valoarea unei persoane nu constă în lucrurile sau bogăţiile pe care le are.

Fiecare persoană care trăieşte fericirile face să se răspândească împărăţia lui Dumnezeu. Papa Francisc mărturiseşte: 

„Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie”.

Scriitorul englez Jerome K. Jerome în urma unei călătorii cu barca pe Tamisa în sensul contrar curentului apei spunea: 

„Câtă lume, în călătoria de-a lungul fluviului vieţii, încarcă propria barcă, chiar până la a o face să se scufunde, cu o infinitate de mărunţişuri, pe care le consideră necesare pentru ca această călătorie să fie plăcută, dar care, în realitate, sunt inutile şi fără importanţă. Mai degrabă, de ce să nu facem în aşa fel încât barca vieţii noastre să fie uşoară, încărcată numai cu lucrurile de care avem nevoie cu adevărat: o căsuţă primitoare, plăceri simple, unul sau doi prieteni demni de acest nume, cineva pe care să îl iubeşti şi cineva care să te iubească, o pisică, un câine, o pipă sau două, necesarul pentru a mânca şi pentru a te acoperi? Am descoperi că în acest fel va fi mult mai uşor să împingem barca. Am avea timp pentru a gândi, pentru a lucra şi, chiar, pentru a bea ceva întinşi la soare”.

Sărăcia evanghelică nu este un atac la bogăţiile materiale câştigate cinstit, cu sudoarea frunţii, ci un îndemn de a nu ne baza pe siguranţele materiale, de a avea inima deschisă spre necesităţile aproapelui şi de a-l considera pe Dumnezeu cea mai mare bogăţie. În felul acesta viaţa este mult mai liniştită!

Adrenalină pentru viaţa de credinţă

Nu există persoană pe faţa pământului, în orice timp şi în orice loc, care să nu caute fericirea! S-au scris tratate întregi pe această temă şi se găsesc nenumărate „reţete” pentru a o dobândi. Toţi doresc să fie fericiţi, toţi ar face orice pentru a găsi formula magică ce poate să transforme întreaga viaţă într-o fericire fără margini şi fără de sfârşit. 

Pe cât de mare este dorinţa pe atât de amară este, de multe ori, şi dezamăgirea… Fericirea pare să fie la doi paşi distanţă şi când vrei să o prinzi îţi scapă ca prin minune. Este ca jocul copiilor cu baloanele de săpun pe care le înalţă spre soare. La lumina acestuia par ca adevărate perle preţioase care strălucesc minunat. Copiii aleargă extaziaţi după acestea, dar când le ajung şi le prind rămân doar cu câteva picături lipicioase. Oare aceasta să fie soarta omului? Oare aspiraţia sa spre fericire să nu poată fi răsplătită? Oare să fie totul doar un miraj? 

Cei care au viziuni destul de sumbre asupra vieţii consideră că fericirea nu este altceva decât practica zilnică a resemnării; adresa fericirii nu va putea fi găsită niciodată deoarece îşi schimbă mereu domiciliul. Alţii văd ceva malefic în originea ei, precum Gustave Flaubert: „Fericirea este un mit inventat de diavol pentru a ne face să disperăm”. Într-o viziune mai materialistă fericirea poate fi atinsă dacă se posedă ceea ce se doreşte: „Fericirea modernă: să priveşti vitrinele şi să cumperi tot ceea ce îţi permiţi, în numerar sau în rate” spunea Erich Fromm. Alţii consideră că, de fapt, noi nu suntem pregătiţi să întâmpinăm fericirea care vine să ne viziteze. „Când fericirea ne vine în întâmpinare nu este niciodată înveşmântată aşa cum ne gândeam. Deseori trece pe lângă noi tăcută, iar noi nu ştim să o recunoaştem” spunea Romano Battaglia. Mulţi oameni au spus multe despre fericire; unii au fost fericiţi, alţii nu; alţii „predică” fericirea dată de bani, succes sau putere şi se vede pe faţa lor că sunt departe de a fi fericiţi, în timp ce unii cred despre aceste „vedete” că sunt automat şi în posesia reţetei fericirii.

Răspunsul lui Cristos la problema fericirii este paradoxal pentru logica umană! Îi proclamă fericiţi pe cei săraci, pe cei care plâng, pe cei blânzi, pe cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi la inimă, pe făcătorii de pace şi pe cei persecutaţi din cauza sa. Fericirile proclamate de Cristos cuprind în sine toată puterea învăţăturii sale, sunt o sinteză a întregii Evanghelii şi încununează poruncile lui Moise. Cristos nu doar proclamă aceste Fericiri ci le trăieşte: el este sărac, blând, milostiv, drept, curat la inima, aducător de pace, slujitorul persecutat… El este „prototipul” omului nou care nu se lasă amorţit de substanţele banalităţii şi mediocrităţii, ci preferă adrenalina trăirilor intense ale celui care nu face din fericire o destinaţie ci un mod de viaţă.

Ştiu că propunerea trăirii Fericirilor poate să sune anost, dar găseşte în Cristos confirmarea că o viaţă trăită după logica lor pregăteşte fericirea comuniunii totale şi definitive cu Dumnezeu în veşnicie! Aşadar: vrei să fii fericit? Atunci fii sărac, blând, milostiv, drept, curat la inimă, aducător de pace… În următoarele postări vom căuta la rând să înţelegem ce înseamnă fiecare Fericire în parte pentru a reuşi să o trăim şi, astfel, să se îndeplinească în viaţa noastră şi promisiunea pe care Cristos o leagă de fiecare Fericire.

„Citeşte Fericirile care îţi vor face bine”

Dumnezeu a creat lumea ca o grădină minunată, plină de pomi, înţesată de izvoare, presărată de pajişti şi de flori. În această splendoare l-a pus pe bărbat şi pe femeie poruncindu-le: „Pentru fiecare rău care îl veţi comite eu voi face să cadă un fir de nisip în această imensă oază a lumii”. Dar oamenii, indiferenţi şi nesocotiţi, şi-au spus: „Ce poate să fie un fir de nisip în această imensitate de verdeaţă?”. Şi au început să trăiască fără noimă şi încrezuţi, răspândind mici şi mari nedreptăţi. Nu luau în considerare că, pentru fiecare vină a lor, Creatorul continua să trimită pe pământ fire aride de nisip. Aşa apărură deşerturile care, an după an, se lărgeau muşcând din grădina pământului, în indiferenţa locuitorilor. Creatorul continua să repete: „De ce creaturile mele predilecte se încăpăţânează să distrugă creaţia mea, cu atâta lejeritate şi superficialitate?”. 

Această povestioară arabă este, într-un anumit fel, portretul simbolic al istoriei umanităţii marcate tocmai de indiferenţă şi răutate care fac lumea noastră un deşert dezolant în care oamenii se agită în mod frenetic şi, poate fără sens, dar continuând să atragă după ei firele de nisip. Trăim timpuri tulburi, agitate şi îngrijorătoare. În această negură suntem chemaţi, fiecare dintre noi, să aprindem luminiţa noastră, să plantăm o floare, să ne îngrijim de un copăcel… Adică, să luăm în serios chemarea lui Dumnezeu de a fi sarea pământului şi lumina lumii, pentru ca „deşertul” răutăţii să nu se extindă, să nu mai muşte din lumea frumoasă creată de Dumnezeu. Cum putem face acest lucru?

În timpul Zilei Mondiale a Tineretului de la Rio de Janeiro papa Francisc, printre multe întâlniri, discursuri şi gesturi semnificative, s-a întâlnit şi cu tinerii din Argentina, în număr de peste 40 de mii. Acestora, dar şi lumii întregi, papa le spunea: 

„Uitaţi-vă, eu cred că în acest moment, această civilizaţie mondială a mers dincolo de limite, a mers dincolo de limite pentru că a creat un atare cult al zeului ban încât suntem în prezenţa unei filozofii şi a unei practici de excludere a celor doi poli ai vieţii care sunt promisiunile popoarelor. Excluderea bătrânilor, desigur. Cineva s-ar putea gândi că este un soi de eutanasie ascunsă, adică nu se are grijă de bătrâni; dar există şi o eutanasie culturală, pentru că nu sunt lăsaţi să vorbească, nu sunt lăsaţi să acţioneze. Şi excluderea tinerilor. Procentul pe care-l avem de tineri fără loc de muncă, fără serviciu, este foarte ridicat şi avem o generaţie care nu are experienţa demnităţii câştigate prin muncă. Adică această civilizaţie ne-a făcut să excludem cele două vârfuri care sunt viitorul nostru”.

Este o analiză foarte profundă a realităţii în care trăim. Papa este conştient de dificultatea de a înfrunta această realitate şi de a da un răspuns care să fie însufleţit de trăirea credinţei. De aceea, adresează şi o propunere clară:

„Uite, citeşte Fericirile care îţi vor face bine. Dacă vrei să ştii ce trebuie să faci în mod concret, citeşte Matei capitolul 25, care este protocolul cu care vom fi judecaţi. Cu aceste două lucruri aveţi Planul de acţiune: Fericirile şi Matei 25. Nu aveţi nevoie să citiţi altceva”.

Mai apoi, papa Francisc a propus pentru următoarele ediţii ale Zilei Mondiale a Tineretului teme legate de fericiri. Le exprimă în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2014:

„Pentru a ritma drumul nostru, în următorii trei ani aş vrea să reflectez împreună cu voi asupra fericirilor evanghelice, pe care le citim în Evanghelia sfântului Matei (5,1-12). Anul acesta vom începe meditând asupra celei dintâi: «Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor» (Mt 5,3); pentru anul 2015 propun «Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu» (Mt 5,8); şi în sfârşit, în 2016, tema va fi «Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire» (Mt 5,7)”.

Luând în considerare propunerea papei voi aprofunda în mai multe postări teme legate de trăirea fericirilor proclamate de Cristos.

Paşi pe drumul sfinţeniei

În Solemnitatea Tuturor Sfinţilor lucrul la cere trebuie să ne gândim cel mai mult este că fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim sfinţi! Sfântul Augustin îşi spunea: 

„Dacă atâţia şi atâtea au putut, eu de ce nu aş putea?” 

Giorgio La Pira, „primarul sfânt” de Florenţa, a exlamat într-o zi: 

„Aud de multe ori că se spune că pentru a îndrepta lumea este nevoie de una şi de alta... Ştiţi ce ar trebui pentru ca lumea noastră să se îndrepte? Ar fi nevoie de mai mulţi sfinţi, da, mai mulţi sfinţi! Nu am niciun dubiu în privinţa aceasta!”. 

Încă o dată ne dăm seama că numai Cristos poate da sens celor mai profunde aspiraţii ale omului, deci şi aspiraţiei spre sfinţenie. Ca prieteni ai lui Cristos încercăm să căutăm, cu ajutorul unor psalmi, încurajările de care avem nevoie pentru a păşi pe drumul sfinţeniei.

„Să ştiţi că Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: când strig către el, Domnul mă aude… Eu mă culc în pace şi adorm îndată, căci numai tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.” (Ps 4, 4.9) Dumnezeu face minuni şi în viaţa ta! Fii convins că nu te-a uitat în colţul tău de lume, că nu te-a rătăcit prin listele sale! Trebuie doar să deschizi „ochii” sufletului tău pentru a descoperi prezenţa şi acţiunea sa în viaţa ta! Nu uita că el ştie mult mai bine de ceea ce ai nevoie. Sfinţenia înseamnă să nu îi faci tu lui Dumnezeu fişa postului, ci să descoperi în rugăciune ceea ce el doreşte pentru tine!

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Ps 23,1) Dumnezeu are grijă şi de viaţa ta. Chiar şi atunci când ţi se pare că ai rămas singur şi părăsit chiar şi de Dumnezeu, el este aproape de tine, în mod discret şi răbdător. Să nu crezi că dacă în momentele de încercare te vei supăra pe Dumnezeu vei găsi linişte şi pace. Dimpotrivă! Dacă te vei îndepărta de turma lui Dumnezeu rişti să fii sfâşiat de atâţia lupi. Se creşte în sfinţenie şi în momentele mai întunecate!

„În ziua în care sunt cuprins de teamă, eu mă încred în tine. În Dumnezeu, al cărui cuvânt îl laud, în Dumnezeu mi-am pus încrederea şi nu-mi este teamă.” (Ps 56,4-5) Frica nu lipseşte din viaţa ta. Acest lucru este foarte normal. Este important, însă, cum acţionezi în momentele de teamă. Dacă eşti conştient că numai la Dumnezeu găseşti scăpare şi ajutor poţi învinge orice teamă! Dacă vei căuta „rezolvare” în altă parte aşteaptă-te ca teama să crească! Curajul credinţei face să crească sfinţenia!

„Fericit este omul care îşi află tăria în tine şi căile tale sunt mereu în inima sa.” (Ps 84,6) Fericirea adevărată nu se găseşte decât în comuniunea cu Dumnezeu! Nu te amăgi că o vei găsi în altă parte! Nu te amăgi că ceea ce te îndepărtează de Dumnezeu te va apropia de binele vieţii tale. Nu sunt decât iluzii trecătoare! Iar tu nu vrei să trăieşti din amăgiri! Sfinţenia înseamnă a fi convins că Dumnezeu este izvorul oricărui bine!

Cuvântul lui Dumnezeu ne garantează că există mulţi sfinţi: o multitudine! De cele mai multe ori nu ne dăm seama de sfinţii de lângă noi: atâtea mame pline de iubire, atâţia taţi care trudesc pentru propria familie, atâtea persoane blânde, cinstite, dispuse să se sacrifice etc. Dintre aceştia trebuie să facem parte şi noi!

Mesaj de pace 8

Mesaj de pace 7

Mesaj de pace 6

Mesaj de pace 5

Mesaj de pace 4

Mesaj de pace 3

Mesaj de pace 2

Mesaj de pace 1

Mesaje de pace

În prima zi a fiecărui an Biserica aminteşte lumii cât de importantă este pacea şi îi îndeamnă pe toţi oamenii de bunăvoinţă să se angajeze să construiască pacea. Catehismul Bisericii Catolice aminteşte că "pacea nu este simpla absenţă a războiului şi nu se limitează la asigurarea echilibrului dintre forţele adverse. Pacea nu se poate obţine pe pământ fără ocrotirea binelui persoanelor, fără comunicarea liberă între fiinţele umane, fără respectul faţă de demnitatea persoanelor şi a popoarelor, fără practicarea asiduă a fraternităţii". De aceea Biserica, în prima zi a fiecărui an, celebrează Ziua Mondială a Păcii. Cu această ocazie Sfântul Părinte adresează un mesaj. Anul acesta mesajul, pentru această zi, are tema "Educarea tinerilor la dreptate şi la pace".

Într-un astfel de context Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi obişnuieşte ca în programul de activităţi o săptămână din luna ianuarie să o intituleze Săptămâna păcii tocmai pentru a îndemna la punerea în practică a sugestiilor oferite de Sfântul Părinte. Pe lângă multele activităţi care pot fi realizate în parohii propunem una intitulată: Fii un mesager al păcii! Constă în a transmite prin e-mail, messenger, facebook etc. imagini care sunt însoţite de citate din Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Păcii. Aceste imagini pot fi descărcate de aici. În felul acesta poţi fi un mesager al păcii! Dar nu uita că nu sunt suficiente cuvintele; ele trebuie să fie însoţite de punerea în practică! 

Picături de înţelepciune

Picături de înţelepciune

Picături de înţelepciune

Picături de înţelepciune

Picături de înţelepciune

Picături de înţelepciune