Bucuria de a trăi credinţa

Adevărata bucurie vine de la Dumnezeu, este darul său. Este un dar atât de preţios şi, de aceea, trebuie îngrijit cu mare atenţie. Pe de altă parte, orice iniţiativă a lui Dumnezeu cere un răspuns! Asta nu pentru că El tânjeşte după atenţia noastră, ci deoarece atunci când răspundem cu generozitate la darurile sale legăm o relaţie minunată de prietenie, de credinţă. Despre credinţă Catehismul Bisericii Catolice spune astfel: „Credinţa este, în primul rând, o adeziune personală a omului faţă de Dumnezeu; ea este, în acelaşi timp şi în mod inseparabil, asentimentul liber faţă de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu.” Tocmai pentru că este o adeziune liberă faţă de Dumnezeu, este o dorinţă de a trăi o legătură autentică cu El, credinţa nu poate să nu fie trăită cu bucurie. „Să se bucure inimile celor care-l caută pe Domnul” spune psalmul 105.

Această bucurie a credinţei este dată tocmai de faptul că Dumnezeu ţine atât de mult la noi încât vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2012 Papa Benedict al XVI-lea spunea: „Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre este în faptul de a fi acceptat, primit şi iubit de El, şi nu cu o primire fragilă cum poate să fie cea umană, ci cu o primire necondiţionată cum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de Dumnezeu.” Isus Cristos este cel care ne arată din plin această iubire a lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi. Din întâlnirea cu Cristos, din trăirea credinţei se naşte bucuria interioară. De aceea Papa ne îndeamnă să ne trăim credinţa cu intensitate: „A găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.”

Ne dăm seama că bucuria de care ne vorbeşte Cristos şi la care ne invită este o bucurie la care se ajunge cu un efort personal. Suntem tentaţi să credem că adevărata bucurie trebuie să se obţină uşor, altfel ce bucurie este? De fapt, nu este aşa! „Bucuriile” care ni se propun din multe direcţii şi care se obţin cu facilitate sunt la fel de efemere, iar, de multe ori, la puţin timp se transformă în amărăciune. Trăirea intensă a credinţei, a raportului cu Cristos, face ca bucuria să fie un rod, o consecinţă fericită a fiecărui efort pe care îl facem în acest sens. Efortul de a fi fideli lui Cristos, de a-l iubi pe aproapele, de a merge împotriva curentului etc. conduc la o bucurie care are în sine o promisiune enormă: fericirea veşnică în compania Tatălui.

Tot ce am spus până acum pare să fie o lecţie de teologie, dacă nu chiar cuvinte fără acoperire în realitate, dar dacă ne gândim la toate momentele în care am reuşit să facem binele, să ne dăruim, să renunţăm la noi înşine, recunoaştem că am experimentat o bucurie deosebită, consistentă, de o savoare unică. Aceasta este adevărata bucurie a credinţei! Iar noi avem misiunea de a o răspândi tot mai mult în jurul nostru!

Bucuria în încercări

Suntem în perioada Postului Mare şi poate am fi tentaţi să considerăm că ar trebui să întrerupem itinerariul nostru spre descoperirea adevăratei bucurii, deoarece renunţarea, jertfa şi penitenţa ar trebui să fie în prim-plan în acest timp liturgic. Cristos clarifică foarte convingător acest aspect: „Când postiţi nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi strâmbă feţele, ca să arate oamenilor că postesc.” (Mt 6,16). Îndemnul său este foarte clar! Aşadar, continuăm drumul nostru, dar ţinem cont şi de timpul Postului Mare şi ne întrebăm de această dată: o persoană încercată de greutăţi cum ar putea să se bucure? În atâtea drame care se năpustesc asupra multor oameni, cum să cauţi bucuria? Nu este absurd? Când medităm suferinţele şi moartea pe cruce a Mântuitorului, am putea oare să tresăltăm de bucurie?

Sfântul Paul scrie o scrisoare creştinilor din Tesalonic. Aceştia erau, în mare parte, oameni simpli, săraci, chiar sclavi, care de puţin timp deveniseră creştini. Acestora, deşi se găseau în dificultăţi, sfântul Paul le spune: „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,16). Cum poate fi vie bucuria în încercări şi în greutăţi? Sfântul Paul dezvăluie secretul bucuriei: obişnuinţa de a mulţumi lui Dumnezeu, privirea mereu aţintită asupra lui Cristos şi rugăciunea în orice situaţie. Nu este suficient să îi mulţumim lui Dumnezeu doar atunci când totul este bine, când corabia vieţii noastre înaintează lin şi hotărât în larg. Contează să ne încredem în Dumnezeu şi atunci când pânzele sunt străpunse de vânt, când catargul s-a rupt şi cârma se învârte haotic. De fapt, în astfel de situaţii numai Dumnezeu poate fi busola salvatoare! Toate le putem în Cel care ne dă forţa!

Puterea de a rămâne cu Dumnezeu izvorăşte şi din convingerea că El scoate un bine şi din cel mai mare rău, că nu răul are ultimul cuvânt, că răul care se manifestă în viaţa mea mă poate feri de un rău şi mai mare sau că în situaţiile de încercare prin care am trecut „putea fi şi mai rău”! Astfel putem să găsim „un pic de bine” în orice situaţie şi în orice persoană. Sunt persoane care văd răul la tot pasul şi sunt persoane care găsesc seminţe de bine în toate situaţiile vieţii. Astfel este valabil proverbul: „Cum îţi aşterni, aşa dormi!”

Atunci când suntem încercaţi de diferite suferinţe de multe ori ne tânguim: „De ce tocmai mie mi se întâmplă asta?” Din păcate uităm să înălţăm această întrebare şi atunci când viaţa ne este inundată de momente pline de bucurie. Şi în aceste momente ar trebui să ne întrebăm: „De ce tocmai mie? Cu ce sunt eu mai bun ca alţii? Ce merite am?” De aceea ar trebui să ne obişnuim să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, fără a ne descuraja. Un îndemn, în sensul acesta, îl face Papa Benedict al XVI-lea tinerilor: „Biserica se bazează pe voi pentru această misiune angajantă: să nu vă descurajeze dificultăţile şi încercările pe care le întâlniţi. Fiţi răbdători şi perseverenţi, învingând tendinţa naturală a tinerilor la grabă, la a voi totul şi imediat.” Răbdarea şi perseverenţa fac să se împlinească în viaţa noastră cuvintele sfântului Paul: „Dumnezeu speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt” (Rom 15,13).

Aceste gânduri ne pot ajuta să păşim înainte pe drumul spre adevărata bucurie în acest timp al Postului Mare, pregătindu-ne pentru marea bucurie a Învierii lui Cristos. 

Izvorul bucuriei

Viața multor oameni este „colorată” doar de un gri apăsător, nici măcar de alb şi negru, deşi şi-ar dori ca viaţa lor să fie în culori. Se pare că nu este dat ca paleta de culori să poposească în mâinile oricui. Nu există persoană în lumea aceasta care să nu dorească pentru sine tot ceea ce este bun şi frumos. Atunci ne întrebăm: care este izvorul bucuriei?

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii! (Is 12,3). Dacă Dumnezeu este cel care ne mântuieşte înseamnă că tot el este izvorul bucuriei. Dacă Dumnezeu este iubire, şi primul rod al iubirii este bucuria, înseamnă că Dumnezeu este izvorul şi al bucuriei. Această bucurie Dumnezeu o trăieşte tocmai pentru că este un singur Dumnezeu în trei persoane. Tatăl îşi găseşte bucuria în Fiul, iar Fiul nu îi oferă Tatălui decât numai bucurie. Însăşi legătura de bucurie dintre Tatăl şi Fiul este o persoană: Duhul Sfânt. Sfântul Bernard de Clairvaux descrie foarte sugestiv această relaţie de iubire şi de bucurie: „Tatăl oferă îmbrăţişarea, iar Fiul o primeşte. Acea îmbrăţişare este Duhul Sfânt, cel care întruchipează pacea nealterată, iubirea indisolubilă, unitatea inseparabilă între Tatăl şi Fiul. Îmbrăţişându-l pe Fiul, Tatăl îi dăruieşte dulceaţa iubirii sale.” Această bucurie imensă Dumnezeu nu a ţinut-o pentru sine, ci a dorit să o împărtăşească cu creatura sa cea mai nobilă, cu omul. Astfel omul are misiunea de a fi tocmai bucuria lui Dumnezeu: „Iată marele, adevăratul şi fericitul mesaj al creştinismului: Dumnezeu este fericirea noastră. Dumnezeu este fericire, bucurie, plinătatea vieţii, nu doar în Sine şi pentru Sine, ci pentru noi. Dumnezeu s-a revelat în iubire […] Dumnezeu ni s-a dăruit ca milostivire, har, mântuire, ca o surpriză plină de bucurie şi de glorie […] Iată religie noastră, iată spiritualitatea noastră: bucuria lui Dumnezeu. Iată darul pe care Cristos îl face omenirii: bucuria lui Dumnezeu” (Papa Paul al VI-lea).

Lumea de astăzi are mare nevoie de o adevărată bucurie. Poate întotdeauna a fost aşa, însă astăzi se simte din plin această necesitate. Însă, probabil, nu toţi ştiu că noi suntem constructorii sau demolatorii bucuriei noastre. Dacă totuşi dorim să găsim cu adevărat bucuria ştim unde o putem găsi: la Dumnezeu! Drama zilelor noastre nu este faptul că bucurie nu poate fi găsită, ci că este căutată în locuri greşite şi, paradoxal, din această căutare disperată nu rezultă decât nemulţumire, tristeţe şi, mai dramatic, disperare!

A cultiva bucuria este o lege pe care Dumnezeu a pus-o în viaţa noastră. Din partea noastră se cere recunoştinţă şi angajament. Bucuria ar trebui căutată nu doar pentru a o avea pentru sine, ci şi pentru a o dărui. Este o „marfă” minunată ce sfidează legile comerţului: cu cât o dăruieşti mai mult cu atât ai mai mult! Ioana d’Arc spunea că noi valorăm atât cât valorează bucurie noastră.

Bucuria este ca şi curăţenia sau ca hrănirea. Curăţenia ori este constantă, ori nu este deloc. Faptul că trebuie să ne hrănim este o lege care nu are vacanţă. La fel şi bucuria, nu este suficient să o avem din când în când. Este nevoie de un antrenament constant, de o muncă permanentă pentru a construi casa bucuriei noastre. Însă această casă trebuie să aibă temelia pe credinţa în Dumnezeu. El este izvorul bucurie noastre!

Articol apărut în Lumina creștinului, 2/2012

Papa către tineri: „Fiți misionari ai bucuriei!”

Cu puţin timp înaintea Zilei Mondiale a Tineretului, care se celebrează la nivel local în Duminica Floriilor, a fost publicat tradiţionalul Mesaj al Papei Benedict al XVI-lea pentru această ocazie. Tema Mesajului este: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4). Papa oferă tinerilor şi celor care se ocupă de pastoraţia lor o reflecţie consistentă şi ordonată (aşa cum ne-a obişnuit) pe această temă. Parcurgând rândurile reflecţiei papei se poate remarca valoarea bucuriei autentice, care nu poate fi confundată cu o simplă stare de spirit de moment sau cu diferite amăgiri. De la început papa specifică faptul că bucuria este un element central al vieţii de credinţă şi că Biserica are vocaţia de a aduce lumii bucuria. Mai ales tinerii au nevoie, în contextul dificil de azi, să simtă că trăirea credinţei aduce bucurie.

Deşi în viaţa de fiecare zi ne sunt dăruite atâtea bucurii, nu lipsesc şi dificultăţile care fac să devină mai insistentă întrebarea: există bucuria adevărată şi autentică? Sfântul Părinte dă un răspuns plin de convingere: „Bucuriile autentice, cele mici din cotidian sau cele mari din viaţă, îşi au toate originea în Dumnezeu” pentru că el vrea să ne facă părtaşi de bucuria veşnică. În Cristos aflăm bucuria adevărată. Martori ai acestui lucru sunt apostolii, ucenicii, Maria Magdalena, Zaheu etc. Aşadar bucuria se naşte din întâlnirea cu Cristos care ne cere să îl urmăm. Este nevoie de curaj pentru a face lucrul acesta! De aceea papa îndeamnă: „Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.”

Bucuria îşi găseşte izvorul în gesturi concrete care manifestă credinţa: a recunoaşte în fiecare zi prezenţa sa în viaţa noastră, a primi Cuvântul său, a-l întâlni la sfânta Liturghie. Papa îndeamnă ca toate aceste momente să fie trăite cu intensitate. „Un creştin nu poate să fie niciodată trist pentru că l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el” spune papa.

Sfântul Părinte continuă să prezinte secretul adevăratei bucurii referindu-se la trei modalităţi prin care aceasta poate di descoperită şi trăită: bucuria iubirii, a convertirii şi în încercări. Bucuria este legată de iubire. Bucuria iubirii se bazează pe fidelitate şi pe generozitate şi dacă întăreşte comuniunea fraternă. Răspunsul la iubirea lui Dumnezeu în viaţa călugărească, monastică, misionară, de familie sau de preoţie aduce o bucurie imensă. Bucuria convertirii porneşte de la îndepărtarea tentaţiilor care pot răpi adevărata bucurie. Pentru a reuşi lucrul acesta Dumnezeu ne pune la dispoziţie poruncile sale, care nu sunt un obstacol în calea libertăţii, ci „un ansamblu de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată conform proiectului lui Dumnezeu”. Atunci când totuşi se întâmplă să rătăcim Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră cu iertarea sa în sacramentul spovezii. Poate fi descoperită chiar şi bucuria în încercări deoarece „creştinul autentic nu este niciodată disperat şi trist, chiar şi în faţa celor mai dure încercări”. Dovada este dată de exemplul a doi tineri care „au găsit chiar în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul celor mai dificile situaţii”: fericitul Pier Giorgio Frassati şi fericita Chiara Badano. Ei ne arată că „bucuria creştină nu este o fugă de realitate, ci o forţă supranaturală pentru a înfrunta şi a trăi dificultăţile zilnice”.

Papa încheie mesajul său cu un îndemn insistent şi plin de speranţă: „Dragi prieteni, pentru a încheia, aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus.” Tinerilor le revine misiunea de a arăta lumii, mai ales creştinilor obosiţi şi plictisiţi, că în credinţă se poate găsi adevărata bucurie şi pace sufletească.

Cuvintele papei Benedict al XVI-lea sunt o adevărată „reţetă a bucuriei” pentru timpurile noastre în care marea problemă nu este că nu se poate găsi adevărata bucurie, ci că ea este căutată, în mod disperat şi obsesiv, în locuri greşite. Această căutare greşită aduce cu sine tristeţe, nemulţumire şi disperare! Tocmai opusul a ceea ce vrea să ne ofere Cristos, care doreşte ceea ce este cel mai bun şi mai mulţumitor pentru noi! Acolo unde este bucuria noastră, acolo este şi salvarea noastră!

Mesajul Papei poate fi citit aici. Se merită! Lectură cu folos!

Bogăţia care dăinuie veşnic

Suntem la începutul unui nou an şi privim cu speranţă drumul care se deschide în faţa noastră. Nu lipsesc temerile, îngrijorările sau incertitudinile, dar la începutul fiecărui an ne luăm doza de speranţă şi de încredere, cu dorinţa ca viaţa noastră să se transforme şi să fie atinsă, măcar puţin, de mulţumire, de pace şi de bucurie! Chiar aşa, de bucurie! Alături de urările de sănătate şi de prosperitate pe care le facem celor dragi în această perioadă nu lipsesc urările de bucurie. De fapt, dacă omul nu se bucură de tot ceea ce este bun şi frumos atunci viaţa nu are gust. Dimpotrivă, cei de la Holograf  cântă că „Viaţa are gust/Dacă inima ta e tot timpul deschisă/Viaţa are gust/Bucură-te de ea.”

Pentru Ziua Mondială a Tineretului din anul acesta papa Benedict al XVI-lea a propus tema „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4). Tocmai de aceea am ales ca în această pagină pentru tineri să vorbim, în acest an, despre bucurie. Poate unora li se pare un subiect siropos, care are iz de dulcegării… Dacă ne gândim că Dumnezeu este Bucuria şi noi suntem invitaţi să ne bucurăm în el atunci înseamnă că bucuria este o chemare, este un dar al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Paul Claudel spunea că „bucuria este primul şi ultimul cuvânt al Evangheliei”. Dacă Evanghelia este „vestea cea bună” atunci ea este purtătoare şi de bucurie. Isaia profeţea lucrul acesta: „Slujitorii mei se vor bucura […] Vor jubila datorită bucuriei inimii lor” (Is 65,13-14). La botezul lui Isus, Tatăl proclamă: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria” (Lc 1,11). Este un mesaj din partea Tatălui pentru fiecare dintre noi: „dacă faci voinţa mea, adică dacă faci ceea ce este bine pentru tine, atunci în tine îmi găsesc toată bucuria mea şi nici pe tine nu te va ocoli bucuria”.  Iar Cristos aminteşte că întreaga sa misiune este aceea de a restabili bucuria în inima omului ca rod al mântuirii: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,11). Biserica nu putea să nu transmită mai departe acest mesaj. Fericitul Ioan Paul al II-lea era convins că „frumuseţea bucuriei este importantă ca şi frumuseţea iubirii” şi amintea oamenilor că „Dumnezeu doreşte fericirea fiecărui om. El eliberează şi cheamă la bucurie poporul său. Viaţa creştină este chemată să fie o deplină bucurie”. Papa Benedict al XVI-lea evidenţiază valoarea şi profunzimea bucuriei: «Bucuria pe care liturgia o trezeşte în inimile noastre de creştini este destinată întregii omeniri, în particular celor mai săraci, în acest caz celor săraci în bucurie! […] Ne gândim mai ales la tinerii care au pierdut sensul unei bucurii autentice şi o caută în zadar acolo unde este imposibil să o găsească […] Invitaţia la bucurie nu este un mesaj care ne înstrăinează sau o anestezie sterilă, ci, dimpotrivă, este profeţia unei eliberări, o referinţă la o mântuire care porneşte de la reînnoirea noastră interioară».

Sper că v-am convins că bucuria este o bogăţie care dăinuie veşnic şi că nu este exagerat să ne ocupăm de ea pe parcursul acestui an, deoarece „pentru un creştin bucuria este o datorie” exprima sfântul Augustin.. Vă doresc ca în acest an şi în toată viaţa să simţiţi că „bucuria Domnului este forţa voastră” (Neh 8,10).

Articol apărut în Lumina creştinului, 1/2012