Începem cu acest articol să aprofundăm mesajul fiecărei
fericiri evanghelice proclamate de Cristos oprindu-ne asupra celei dintâi: „Fericiţi
cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3). În înţelegerea acestei fericiri
ne ajută Papa Francisc care, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului de
anul acesta, se adresează tinerilor pentru a le explica valoarea acestei
fericiri.
Este greu să se vorbească despre sărăcie mai ales în aceste
timpuri de criză economică sau să se vorbească despre acest lucru tinerilor
care, oricum, nu posedă prea multe bunuri materiale. Dacă sărăcia a fost
proclamată de Cristos ca fiind o fericire înseamnă că ea are o valoare profundă
care trebuie să fie descoperită, înţeleasă şi trăită, trecând dincolo de uşurinţa
unei interpretări. Papa Francisc scoate în evidenţă, înainte de toate, că
însuşi Cristos s-a făcut sărac atunci când, deşi fiind Dumnezeu, a ales să se
întrupeze, despuindu-se astfel de gloria sa. În Sfânta Scriptură termenul de
„sărac” nu se referă doar la condiţia materială ci face referinţă la o
atitudine de umilinţă, de conştiinţă a propriilor limite, astfel încât omul
este un „cerşetor” de Dumnezeu, singura lui bogăţie adevărată. Conştient fiind
că tinerii au nevoie de îndemnuri clare, Papa Francisc propune acestora trei
modalităţi prin care să trăiască sărăcia în mod concret. Prima este libertatea faţă de lucruri. Acest aspect
presupune un stil de viaţă care să se bazeze pe sobrietate, renunţarea la
lucrurile inutile, atenţia de a nu fi seduşi de mania consumului şi a dorinţei
nestăvilite de a avea. Atenţia faţă de
săraci ajută la construirea unei culturi a solidarităţii. Un adevărat
ucenic al lui Cristos nu poate rămâne indiferent în faţa atâtor forme de
sărăcie materială şi spirituală. Astfel săracii sunt pentru noi o ocazie
permanentă de a-l întâlni pe Cristos. De ceea, putem să învăţăm de la săraci, căci ei ne amintesc că valoarea unei
persoane nu constă în lucrurile sau bogăţiile pe care le are.
Fiecare persoană
care trăieşte fericirile face să se răspândească împărăţia lui Dumnezeu. Papa
Francisc mărturiseşte:
„Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie”.
Scriitorul englez
Jerome K. Jerome în urma unei călătorii cu barca pe Tamisa în sensul contrar
curentului apei spunea:
„Câtă lume, în călătoria de-a lungul fluviului vieţii, încarcă propria barcă, chiar până la a o face să se scufunde, cu o infinitate de mărunţişuri, pe care le consideră necesare pentru ca această călătorie să fie plăcută, dar care, în realitate, sunt inutile şi fără importanţă. Mai degrabă, de ce să nu facem în aşa fel încât barca vieţii noastre să fie uşoară, încărcată numai cu lucrurile de care avem nevoie cu adevărat: o căsuţă primitoare, plăceri simple, unul sau doi prieteni demni de acest nume, cineva pe care să îl iubeşti şi cineva care să te iubească, o pisică, un câine, o pipă sau două, necesarul pentru a mânca şi pentru a te acoperi? Am descoperi că în acest fel va fi mult mai uşor să împingem barca. Am avea timp pentru a gândi, pentru a lucra şi, chiar, pentru a bea ceva întinşi la soare”.
Sărăcia
evanghelică nu este un atac la bogăţiile materiale câştigate cinstit, cu
sudoarea frunţii, ci un îndemn de a nu ne baza pe siguranţele materiale, de a
avea inima deschisă spre necesităţile aproapelui şi de a-l considera pe
Dumnezeu cea mai mare bogăţie. În felul acesta viaţa este mult mai liniştită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu