Viaţa ca un cristal

Oricine citeşte sau aude proclamarea: „Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8), se gândeşte automat la virtutea curăţiei ca şi cum această fericire ar fi echivalentul, exprimat în manieră pozitivă, a celei de-a şasea porunci: „Să nu faci fapte necurate!”. De fapt, curăţia inimii, cerute de Cristos, nu se referă doar la o virtute anume, ci este o calitate care trebuie să însoţească toate virtuţile, astfel încât acestea să fie cu adevărat virtuţi şi nu „minunate vicii”. Contrariul curăţiei inimii nu este necurăţia, ci… ipocrizia!

Cristos ne spune foarte clar că ceea ce face ca o acţiune a noastră (fie că e vorba de pomană, de post sau de rugăciune) să fie curată sau necurată este intenţia. Putem să facem un lucru bun cu intenţia de a fi apreciaţi de oameni sau pentru că este un lucru bun dorit de Dumnezeu, cel care ne doreşte binele. Ipocrizia îl declasează pe Dumnezeu şi pune „publicul” pe primul loc pentru ca acesta să „gâdile” orgoliul propriu, pune accentul pe aparenţă şi nu pe adevăr. De aceea, este atât lipsă de credinţă, cât şi lipsă de dragoste faţă de aproapele perceput ca un „adorator” al propriei imagini. Celor care văd viaţa în felul acesta Cristos le spune clar: „şi-au primit deja răsplata!”. Însă această răsplată este iluzorie şi amăgitoare!

De multe ori parcă am avea două vieţi: una reală şi una imaginară care îşi are rădăcina în ceea ce credem despre noi şi în imaginea pe care ne-o construim în faţa altora. Ne preocupăm atât de mult pentru a înfrumuseţa viaţa noastră imaginară şi neglijăm viaţa reală. Virtuţile şi calităţile pe care le avem ne grăbim să le facem cunoscute şi am fi dispuşi chiar să ne dăm viaţa pentru ca lumea să vorbească de noi, pentru a deveni faimoşi. Această tendinţă este intensificată de cultura actuală dominată de mass-media. Este de ajuns să se ne gândim când de mult suntem înclinaţi să ne conturăm o altă imagine de sine, decât cea reală, pe pagina noastră de facebook şi cât de mult ne dorim ca postările noastre să fie urmate de cât mai multe like-uri. Televiziunile sunt pline de emisiuni de tipul reality-show care transformă viaţa într-un spectacol, de multe ori cu accente groteşti.

Există o povestioară cu numele Ţara de sticlă, care vorbeşte despre un personaj care, ca prin minune, ajunge într-o ţară în care totul este de sticlă. Nimic nu se sparge deoarece toţi au învăţat să se mişte cu delicateţe fără să îşi facă rău unii altora. Persoanele care se întâlnesc răspund la întrebări înainte ca ele să fie formulate, deoarece până şi gândurile sunt transparente; nimeni nu minte ştiind că toţi pot să citească ceea ce îi trece prin cap.

Cristos, prin această fericire, ne cere să fim transparenţi, să nu ne punem măşti în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, să nu ne lăsăm târâţi de tendinţa de a părea ceea ce nu suntem, ispită care goleşte persoana reducând-o la o imagine, la un simulacru. Putem să purificăm intenţiile noastre amintindu-ne cât mai des primele trei cereri din rugăciunea Tatăl nostru şi rugându-ne astfel: „tot ceea ce fac doresc să fac pentru ca că fie sfinţit numele tău, pentru ca să vină împărăţia ta şi pentru ca să se facă-se voia ta!”. Astfel facem ca lumea să fie mai curată, mai sinceră, fără ipocrizie; o lume în care faptele să fie conforme cu cuvintele, cuvintele să fie conforme cu gândurile, iar gândurile omului să fie conforme cu gândurile lui Dumnezeu.  Ar fi o viaţă curată ca un cristal!