Viața multor oameni este „colorată” doar de un gri apăsător, nici măcar de alb şi
negru, deşi şi-ar dori ca viaţa lor să fie în culori. Se pare că nu este dat ca
paleta de culori să poposească în mâinile oricui. Nu există persoană în lumea
aceasta care să nu dorească pentru sine tot ceea ce este bun şi frumos. Atunci
ne întrebăm: care este izvorul bucuriei?
„Veţi
scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii! (Is 12,3). Dacă Dumnezeu este cel care ne mântuieşte înseamnă că tot
el este izvorul bucuriei. Dacă Dumnezeu este iubire, şi primul rod al iubirii
este bucuria, înseamnă că Dumnezeu este izvorul şi al bucuriei. Această bucurie
Dumnezeu o trăieşte tocmai pentru că este un singur Dumnezeu în trei persoane.
Tatăl îşi găseşte bucuria în Fiul, iar Fiul nu îi oferă Tatălui decât numai
bucurie. Însăşi legătura de bucurie dintre Tatăl şi Fiul este o persoană: Duhul
Sfânt. Sfântul Bernard de Clairvaux descrie foarte sugestiv această relaţie de
iubire şi de bucurie: „Tatăl oferă îmbrăţişarea, iar Fiul o primeşte. Acea
îmbrăţişare este Duhul Sfânt, cel care întruchipează pacea nealterată, iubirea
indisolubilă, unitatea inseparabilă între Tatăl şi Fiul. Îmbrăţişându-l pe
Fiul, Tatăl îi dăruieşte dulceaţa iubirii sale.” Această bucurie imensă
Dumnezeu nu a ţinut-o pentru sine, ci a dorit să o împărtăşească cu creatura sa
cea mai nobilă, cu omul. Astfel omul are misiunea de a fi tocmai bucuria lui
Dumnezeu: „Iată marele, adevăratul şi fericitul mesaj al creştinismului:
Dumnezeu este fericirea noastră. Dumnezeu este fericire, bucurie, plinătatea
vieţii, nu doar în Sine şi pentru Sine, ci pentru noi. Dumnezeu s-a revelat în
iubire […] Dumnezeu ni s-a dăruit ca milostivire, har, mântuire, ca o surpriză
plină de bucurie şi de glorie […] Iată religie noastră, iată spiritualitatea
noastră: bucuria lui Dumnezeu. Iată darul pe care Cristos îl face omenirii:
bucuria lui Dumnezeu” (Papa Paul al VI-lea).
Lumea
de astăzi are mare nevoie de o adevărată bucurie. Poate întotdeauna a fost aşa,
însă astăzi se simte din plin această necesitate. Însă, probabil, nu toţi ştiu
că noi suntem constructorii sau demolatorii bucuriei noastre. Dacă totuşi dorim
să găsim cu adevărat bucuria ştim unde o putem găsi: la Dumnezeu! Drama zilelor
noastre nu este faptul că bucurie nu poate fi găsită, ci că este căutată în
locuri greşite şi, paradoxal, din această căutare disperată nu rezultă decât
nemulţumire, tristeţe şi, mai dramatic, disperare!
A
cultiva bucuria este o lege pe care Dumnezeu a pus-o în viaţa noastră. Din
partea noastră se cere recunoştinţă şi angajament. Bucuria ar trebui căutată nu
doar pentru a o avea pentru sine, ci şi pentru a o dărui. Este o „marfă”
minunată ce sfidează legile comerţului: cu cât o dăruieşti mai mult cu atât ai
mai mult! Ioana d’Arc spunea că noi valorăm atât cât valorează bucurie noastră.
Bucuria
este ca şi curăţenia sau ca hrănirea. Curăţenia ori este constantă, ori nu este
deloc. Faptul că trebuie să ne hrănim este o lege care nu are vacanţă. La fel
şi bucuria, nu este suficient să o avem din când în când. Este nevoie de un
antrenament constant, de o muncă permanentă pentru a construi casa bucuriei
noastre. Însă această casă trebuie să aibă temelia pe credinţa în Dumnezeu. El
este izvorul bucurie noastre!
Articol apărut în Lumina creștinului, 2/2012
Sufletul fiecaruia e vesnic tanar.Bucuria vine din interior dintr-un suflet pur,fara pata,fara teama.E momentul bucuriei, e momentul curatirii -de pregatire, pt a fi inundati de Bucuria Divina!
RăspundețiȘtergereAtata timp cat cauti bucuria si fericirea pe acest pamant nu vei gasi nimic, deoarece fericirea si bucuria vin de la Dumnezeu; sunt deja in tine trebuie doar sa le scoti la lumina. Bucuria si fericirea sunt lucruri care nu trebuiesc cautate atata timp cat esti alaturi de Dumnezeu.
RăspundețiȘtergere