Izvorul bucuriei

Viața multor oameni este „colorată” doar de un gri apăsător, nici măcar de alb şi negru, deşi şi-ar dori ca viaţa lor să fie în culori. Se pare că nu este dat ca paleta de culori să poposească în mâinile oricui. Nu există persoană în lumea aceasta care să nu dorească pentru sine tot ceea ce este bun şi frumos. Atunci ne întrebăm: care este izvorul bucuriei?

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii! (Is 12,3). Dacă Dumnezeu este cel care ne mântuieşte înseamnă că tot el este izvorul bucuriei. Dacă Dumnezeu este iubire, şi primul rod al iubirii este bucuria, înseamnă că Dumnezeu este izvorul şi al bucuriei. Această bucurie Dumnezeu o trăieşte tocmai pentru că este un singur Dumnezeu în trei persoane. Tatăl îşi găseşte bucuria în Fiul, iar Fiul nu îi oferă Tatălui decât numai bucurie. Însăşi legătura de bucurie dintre Tatăl şi Fiul este o persoană: Duhul Sfânt. Sfântul Bernard de Clairvaux descrie foarte sugestiv această relaţie de iubire şi de bucurie: „Tatăl oferă îmbrăţişarea, iar Fiul o primeşte. Acea îmbrăţişare este Duhul Sfânt, cel care întruchipează pacea nealterată, iubirea indisolubilă, unitatea inseparabilă între Tatăl şi Fiul. Îmbrăţişându-l pe Fiul, Tatăl îi dăruieşte dulceaţa iubirii sale.” Această bucurie imensă Dumnezeu nu a ţinut-o pentru sine, ci a dorit să o împărtăşească cu creatura sa cea mai nobilă, cu omul. Astfel omul are misiunea de a fi tocmai bucuria lui Dumnezeu: „Iată marele, adevăratul şi fericitul mesaj al creştinismului: Dumnezeu este fericirea noastră. Dumnezeu este fericire, bucurie, plinătatea vieţii, nu doar în Sine şi pentru Sine, ci pentru noi. Dumnezeu s-a revelat în iubire […] Dumnezeu ni s-a dăruit ca milostivire, har, mântuire, ca o surpriză plină de bucurie şi de glorie […] Iată religie noastră, iată spiritualitatea noastră: bucuria lui Dumnezeu. Iată darul pe care Cristos îl face omenirii: bucuria lui Dumnezeu” (Papa Paul al VI-lea).

Lumea de astăzi are mare nevoie de o adevărată bucurie. Poate întotdeauna a fost aşa, însă astăzi se simte din plin această necesitate. Însă, probabil, nu toţi ştiu că noi suntem constructorii sau demolatorii bucuriei noastre. Dacă totuşi dorim să găsim cu adevărat bucuria ştim unde o putem găsi: la Dumnezeu! Drama zilelor noastre nu este faptul că bucurie nu poate fi găsită, ci că este căutată în locuri greşite şi, paradoxal, din această căutare disperată nu rezultă decât nemulţumire, tristeţe şi, mai dramatic, disperare!

A cultiva bucuria este o lege pe care Dumnezeu a pus-o în viaţa noastră. Din partea noastră se cere recunoştinţă şi angajament. Bucuria ar trebui căutată nu doar pentru a o avea pentru sine, ci şi pentru a o dărui. Este o „marfă” minunată ce sfidează legile comerţului: cu cât o dăruieşti mai mult cu atât ai mai mult! Ioana d’Arc spunea că noi valorăm atât cât valorează bucurie noastră.

Bucuria este ca şi curăţenia sau ca hrănirea. Curăţenia ori este constantă, ori nu este deloc. Faptul că trebuie să ne hrănim este o lege care nu are vacanţă. La fel şi bucuria, nu este suficient să o avem din când în când. Este nevoie de un antrenament constant, de o muncă permanentă pentru a construi casa bucuriei noastre. Însă această casă trebuie să aibă temelia pe credinţa în Dumnezeu. El este izvorul bucurie noastre!

Articol apărut în Lumina creștinului, 2/2012