Bucuria de a trăi credinţa

Adevărata bucurie vine de la Dumnezeu, este darul său. Este un dar atât de preţios şi, de aceea, trebuie îngrijit cu mare atenţie. Pe de altă parte, orice iniţiativă a lui Dumnezeu cere un răspuns! Asta nu pentru că El tânjeşte după atenţia noastră, ci deoarece atunci când răspundem cu generozitate la darurile sale legăm o relaţie minunată de prietenie, de credinţă. Despre credinţă Catehismul Bisericii Catolice spune astfel: „Credinţa este, în primul rând, o adeziune personală a omului faţă de Dumnezeu; ea este, în acelaşi timp şi în mod inseparabil, asentimentul liber faţă de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu.” Tocmai pentru că este o adeziune liberă faţă de Dumnezeu, este o dorinţă de a trăi o legătură autentică cu El, credinţa nu poate să nu fie trăită cu bucurie. „Să se bucure inimile celor care-l caută pe Domnul” spune psalmul 105.

Această bucurie a credinţei este dată tocmai de faptul că Dumnezeu ţine atât de mult la noi încât vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2012 Papa Benedict al XVI-lea spunea: „Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre este în faptul de a fi acceptat, primit şi iubit de El, şi nu cu o primire fragilă cum poate să fie cea umană, ci cu o primire necondiţionată cum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de Dumnezeu.” Isus Cristos este cel care ne arată din plin această iubire a lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi. Din întâlnirea cu Cristos, din trăirea credinţei se naşte bucuria interioară. De aceea Papa ne îndeamnă să ne trăim credinţa cu intensitate: „A găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.”

Ne dăm seama că bucuria de care ne vorbeşte Cristos şi la care ne invită este o bucurie la care se ajunge cu un efort personal. Suntem tentaţi să credem că adevărata bucurie trebuie să se obţină uşor, altfel ce bucurie este? De fapt, nu este aşa! „Bucuriile” care ni se propun din multe direcţii şi care se obţin cu facilitate sunt la fel de efemere, iar, de multe ori, la puţin timp se transformă în amărăciune. Trăirea intensă a credinţei, a raportului cu Cristos, face ca bucuria să fie un rod, o consecinţă fericită a fiecărui efort pe care îl facem în acest sens. Efortul de a fi fideli lui Cristos, de a-l iubi pe aproapele, de a merge împotriva curentului etc. conduc la o bucurie care are în sine o promisiune enormă: fericirea veşnică în compania Tatălui.

Tot ce am spus până acum pare să fie o lecţie de teologie, dacă nu chiar cuvinte fără acoperire în realitate, dar dacă ne gândim la toate momentele în care am reuşit să facem binele, să ne dăruim, să renunţăm la noi înşine, recunoaştem că am experimentat o bucurie deosebită, consistentă, de o savoare unică. Aceasta este adevărata bucurie a credinţei! Iar noi avem misiunea de a o răspândi tot mai mult în jurul nostru!