Sfârşitul
lunii octombrie este marcat de un eveniment, pe care unii îl definesc ca fiind
o sărbătoare, care s-a răspândit tot mai mult sub impulsul substanţial al
televiziunii, cinema-ului şi al internetului şi care reuneşte persoanele într-o
atmosferă „decorată” de bostani goi, schelete, cranii, corniţe, vampiri, stafii
etc. (fiecare după doza de imaginaţie pe care o are!). Nu trebuie să facem un
efort prea mare pentru a ne da seama de aspectul comercial al evenimentului,
însă se impune o reflecţie mai amănunţită asupra acestui aspect. Este doar un
fel de carnaval? E o joacă „nevinovată”? E un alt mod de distracţie? E ceva „haios”?
Care este
istoria acestui fenomen?
Vechii
celţi aveau o sărbătoare a sfârşitului verii, a perioadei recoltelor, şi a
începutului iernii denumită samhain. Era,
de fapt, sărbătoarea Anului Nou. Exista o legendă potrivit căreia spiritele
morţilor din timpul anului se întorceau în noaptea de 31 octombrie pentru a
căuta un corp pe care să îl posede în anul următor. Pentru a nu fi posedaţi,
celţii stingeau focul din sobă pentru a face casa rece şi neprimitoare. Apoi se
mascau şi se îmbrăcau respingător pentru a alunga spiritele.
După
ce celţii s-au convertit la creştinism au rămas reminiscenţe ale acestei sărbători
care, de data aceasta, a ajuns să aibă loc în preajma a două sărbători ale
Bisericii catolice: Solemnitatea tuturor
sfinţilor (1 noiembrie) şi Pomenirea
tuturor credincioşilor răposaţi (2 noiembrie).
La
începutul secolului al XIX-lea emigranţii irlandezi au adus cu ei sărbătoarea samhain în Statele Unite ale Americii
unde a şi primit denumirea de All Hallows
Eve (Ajunul tuturor sfinţilor), transformată apoi în Halloween.
Cum a ajuns
Halloween-ul să aibă o aşa amploare?
În
SUA s-a răspândit ca o oportunitate nouă de distracţie, ce a fost speculată de
mediile comerciale, pentru care a devenit o ocazie de noi profituri, astfel
încât campania de susţinere din partea televiziunilor nu a fost tocmai
întâmplătoare. Prin „contribuţia” mass-mediei Halloween-ul a ajuns din SUA şi
în Europa, iar magazinele şi cluburile profită din plin!
Este ceva rău să
te distrezi de Halloween?
Valenţele
care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate
îngrijorătoare. Dincolo de accentele groteşti şi macabre se remarcă înclinaţia
spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe internet confirmă lucrul acesta!
Iar când aceste manifestări îi vizează pe copii, aspectul devine şi mai
îngrijorător!
Este
problematic şi faptul că Hallowen-ul pune cu totul în umbră două sărbători
catolice importante. Exemplul sfinţilor care ne transmit prin viaţa lor multe
valori umane şi creştine este înlocuit de manifestări „animate” de personaje
macabre: spirite, stafii, schelete, vampiri etc. Cultul răposaţilor şi
amintirea celor dragi, care au trecut din această lume, sunt acoperite de
manifestări de exorcizare a morţii. Probabil nimeni nu ar fi încântat dacă, de
exemplu, ziua sa de naştere ar fi pusă în umbră de proprii prieteni cu o
distracţie de felul acesta.
Pe
tonalităţi mai grave (şi poate nu departe de adevăr) sunt unii care afirmă că fenomenul
satanismului nu este străin de Halloween.
Aşadar, este de
preferat ca în familie, în şcoli şi în parohii să nu fie „sărbătorit” Halloween-ul?
Da!
Se poate şi fără! Cei care se ocupă, în mod serios, de educaţia copiilor şi a
tinerilor ştiu că au o datorie de a-i îndrepta pe aceştia spre ceea ce este
frumos şi are valoare. Simţul binelui şi al frumosului nu trebuie să lipsească
din educaţie. Însă, manifestările legate de Halloween nu au nimic de-a face cu
estetica vieţii! A-i „transporta” pe copii şi tineri într-o lume de vrăjitoare,
strigoi şi vampiri este cel puţin în defavoarea lor, dacă nu chiar periculos.
Numai faptul de a-i vedea deghizaţi în diferite personaje, deloc încântătoare,
stârneşte îngrijorare.
Ce se poate face
pentru a contracara Halloween-ul?
Înainte
de toate se impune o mai atentă reflecţie din punct de vedere educativ. Tendinţele
deviante ale unor tinerilor şi violenţa ce se manifestă în rândul unora dintre
ei nu sunt străine de promovarea unor manifestări cum ar fi Halloween-ul. Nu
întâmplător Ministerul Educaţiei din Rusia interzice orice astfel de
manifestare în şcoli. În Filipine, şcolile catolice sunt unite în hotărârea de a
tutela binele elevilor evitând orice manifestare de genul Halloween.
Dintr-un
punct de vedere creştin lucrul cel mai important de făcut ar fi tocmai
„recucerirea” valorii Solemnităţii
tuturor sfinţilor şi a Pomenirii
tuturor credincioşilor răposaţi. În multe locuri în ajunul sărbătorii dedicate
tuturor sfinţilor au loc adoraţii euharistice, seri de rugăciune, meditaţii
despre sfinţi etc. Există şi iniţiative de genul „HOLYween” prin care se
promovează vieţile sfinţilor şi se cere credincioşilor să expună imagini ale
sfinţilor la ferestre, pe balcoane, la locul de muncă etc.
Aşadar,
cine are capul pe umeri îşi dă seama de felul în care trebuie să se raporteze
la fenomenul Halloween, iar cine se mulţumeşte cu „bostanii goi”… poate anul
viitor se va răzgândi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu