EL vine... Te va găsi "acasă"?

Întreaga viaţă a omului este o lungă aşteptare! Aşteptarea este şi una din atitudinile de credinţă ce caracterizează perioada Adventului. Îl aşteptăm pe Mântuitorul care vine în lume şi în viaţa noastră pentru a ne mântui, pentru a ne elibera de puterea celui rău. De fapt întreaga noastră viaţă este caracterizată de aşteptare. Avem aşteptări înalte de la existenţa noastră, aşteptări exigente de la cei care ne înconjoară. Aşteptăm mereu ca viaţa noastră să se schimbe în mai bine, aşteptăm întoarcerea unei persoane dragi, aşteptăm să trăim unele momente importante. Cine aşteptă nu ucide timpul prin plictiseală, ci este orientat spre un ţel, spre un scop.

Însă este atât de greu să aşteptăm! Ne dăm seama de acest lucru atunci când stăm la rând într-un magazin, la un ghişeu sau când suntem prinşi în aglomeraţia din oraş. Unii nu reuşesc să aştepte cum se cuvine nici măcar Crăciunul. Magazinele sunt pline de mult timp cu articolele pentru Crăciun şi instalaţiile electrice aprinse deja în oraşe şi sate.

Evanghelia ne spune clar ce trebuie să aşteptăm: Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă mare. Scopul aşteptării este o sărbătoare: aceea a întâlnirii noastre cu Dumnezeu! De fapt şi Dumnezeu aşteptă! Aşteaptă ca noi să ne deschidem acestei „veşti bune”: că el ne iubeşte şi doreşte să ne elibereze de ceea ce este rău.

Se întâmplă ca uneori noi să nu fim „acasă”, deşi aşteptăm să ne fie adusă „vestea cea bună”. Nu suntem „acasă” atunci când nu suntem împăcaţi cu noi înşine, atunci când căutăm fericirea în altă parte decât în Dumnezeu, atunci când lăsăm ca viaţa noastră să curgă la voia întâmplării.

Există o piesă de teatru, scrisă de Samuel Becket, care se numeşte Aşteptându-l pe Godot. Aceasta descrie aşteptarea inutilă a două persoane, Vladimir şi Estragon. Aceştia aşteaptă pe un oarecare Godot fără să ştie de ce şi dacă va veni vreodată. Aşteptarea fără sens devine disperare şi la un moment dat vor să se spânzure. Atunci Estragon spune: „Şi dacă totuşi ajunge?” Vladimir răspunde: „Atunci suntem salvaţi!”

Acest fragment poate fi interpretat ca imagine a lumii în care trăim: este plină de aşteptări, dar nu ştie ce aşteaptă, este plină de căutări, dar nu ştie ce caută! Noi, ca şi creştini ştim că atunci când Dumnezeu ajunge la noi suntem salvaţi! Tocmai de aceea avem datoria de a pregăti venirea sa, de a da sens aşteptării noastre, fiind mărturisitori ai acestei „veşti bune” şi profeţi ai timpului nostru.

Dumnezeu ne transformă viaţa pentru a fi pregătiţi să îl întâlnim pe Fiul său. Suntem tentaţi ca în momentele de dezorientare, de dificultate sau de încercare să renunţăm la a-l mai aştepta pe Cristos. Ne temem să nu fi fost abandonaţi, uitaţi! Prin Cristos, Dumnezeu acţionează mereu spre binele nostru, transformă viaţa noastră şi o orientează pe acel drum care duce spre mulţumire şi împlinire. În timp de încercare dacă vom hrăni astfel credinţa noastră, dubiile vor muri de foame!

Drumul Adventului să ne pregătească pentru venirea Mântuitorului făcându-ne conştienţi că el ne vizitează în orice moment, că nu există minut fără prezenţa sa. Să ne rugăm ca aşteptarea noastră să nu fie pasivă ci mereu să fie orientată de exemplul lui Ioan Botezătorul şi de cuvintele profetului Isaia: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui.